Israelienii de la ILDC reiau proiectul de 1.500 de locuinţe de lângă Bucureşti. Primele 125 vor fi gata anul viitor

12 10. 2016
estic_park___r2_42969900

Israel Land Development Company (ILDC), firmă controlată de fostul ofiţer Mossad Yaakov Nimrodi, va finaliza în primăvara anului viitor lucrările de construcţie la primul tronson cu 125 de apartamente din proiectul Jackob Park, îngheţat de criză. 

ECONOMICA.NET a scris încă de anul trecut că israelienii au obţinut autorizaţia pentru continuarea lucrărilor, asta după ce criza i-a forţat să oprească lucrările la stadiul de fundaţie. 

Estic Park, amplasat în apropierea lacului Dobroieşti din sectorul 2 al Capitalei, a atras până în prezent investiții de peste 26 de milioane de euro, dintre care aproximativ 6 milioane de euro în construcția primei clădiri. Proiectul va fi lansat la târgul imobiliar tIMOn în perioada 20 – 23 Octombrie. În total, proiectul va oferi 1.500 de noi locuinţe, construite în patru etape, pe parcursul a şase ani.

„Piața rezidențială actuală are fundamente mult mai solide, cererea existentă astăzi fiind mult mai solvabilă comparativ cu anul 2008, accesibilitatea achiziționării unei locuințe noi fiind mai bună”, a declarat Joseph Cohen, președinte ILDC România.

Coldwell Banker România este consultantul Estic Park din faza de proiect și agent exclusiv. 

Prețurile de vânzare pleacă de la 44.850 de euro plus TVA pentru un studio cu o suprafață utilă totala de 45,1 metri pătrați, de la 53.100 de euro plus TVA pentru un apartament cu două camere și de la 70.700 de euro plus TVA pentru apartamentele de trei camere. 

ILDC a construit zeci de mii de apartamente, mai multe centre comerciale și parcuri logistice în Israel și Polonia și deține nouă hoteluri în Israel. Compania a obținut în 2015 un venit net de 176,2 milioane de euro și un profit net de 27,6 milioane de euro.