Primii soldați ucraineni care urmează să fie instruiți de forțele britanice au ajuns în Regatul Unit

Un prim contingent de soldaţi ucraineni care urmează a fi instruiţi de trupele britanice pentru a-i ajuta în lupta împotriva Rusiei a ajuns în Regatul Unit, relatează sâmbătă DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 09 iul. 2022, 11:20
Primii soldați ucraineni care urmează să fie instruiți de forțele britanice au ajuns în Regatul Unit

Primul contingent din programul militar al Regatului Unit s-a întâlnit cu ministrul apărării Ben Wallace joi, perioada de instruire urmând să dureze mai multe săptămâni, a anunţat Ministerul Apărării.

În cadrul programului vor fi instruiţi până la 10.000 de ucraineni în următoarele luni.

„Acest nou program de instruire ambiţios este următoarea fază în sprijinul Regatului Unit pentru forţele armate din Ucraina în lupta lor împotriva agresiunii ruse”, a spus ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace (foto).

„Folosind expertiza de talie mondială a armatei britanice vom ajuta Ucraina să-şi reconstruiască forţele şi să amplifice rezistenţa în contextul în care ei îşi apără suveranitatea ţării şi dreptul lor la a-şi alege propriul viitor”, a adăugat ministrul apărării.

În jur de 1.050 de militari britanici sunt implicaţi în acest program care se va derula în mai multe locaţii din nord-vestul, sud-vestul şi sud-estul Regatului Unit.

Instruirea le va asigura recruţilor militari cu puţină sau fără experienţă militară deprinderile necesare pentru a fi eficienţi pe linia frontului. Bazat pe instruirea de bază a soldatului britanic, cursul acoperă manipularea armelor, ajutorul de urgenţă pe câmpul de luptă, tactici de patrulare şi reguli de conduită în conflictele armată.

Guvernul britanic a procurat şi arme de asalt AK pentru programul de instruire, ceea ce înseamnă să soldaţii ucraineni se pot antrena cu arme pe care le vor utiliza pe linia frontului.

De asemenea, Regatul Unit va dona haine şi echipament pentru a-i sprijini pe soldaţii ucraineni în instruirea lor şi în desfăşurarea lor în Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...