Primul automotor diesel fabricat în România în ultimii 80 de ani va circula în mini-vacanța de 1 Mai pe ruta București Băneasa – Capu Midia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/06/leon-focsani-747x420.jpg)
Cursa va pleca pe 30 aprilie din Gara București Băneasa și se va întoarce pe 3 mai din Capu Midia, asigurând o conexiune directă între Capitală și nordul litoralului. Acest traseu permite ocolirea zonelor urbane congestionate și a blocajelor frecvente din sudul litoralului.
Proiectul readuce în utilizare, după mai bine de 30 de ani, linia feroviară secundară Dorobanțu – Năvodari – Capu Midia, valorificând un potențial infrastructural neutilizat timp îndelungat, potrivi Grampet.
Grupul Grampet a înființat anul acesta compania Leon Railways. Domeniul principal de activitate al firmei noi este transportul de călători pe calea ferată.
Leon, primul automotor diesel românesc, fabricat după 80 de ani
Potrivit relatărilor anterioare, grupul controlat de omul de afaceri Gruia Stoica a fabricat primul automotor diesel realizat în România în ultimii 80 de ani, pe care l-a denumit Leon.
Trenul „Leon”, destinat pentru transportul de călători pe distanțe medii, a efectuat călătoria inaugurală pe ruta București Nord – București Băneasa, în vara anului trecut.