Primul centru autorizat de testare pentru Covid-19 dintr-un aeroport din România se deschide la 1 aprilie, la Otopeni

31 03. 2021
covid_16430900

Milena Medical a câștigat licitația deschisă cu strigare organizată de către Compania Națională “Aeroporturi București” S.A pentru „Închirierea unei suprafețe în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă – corp de legătură AB4, parter, latura de S-V, pentru activitatea Centru Testare COVID 19”, pe o durată de 2 ani.

Testele pentru depistarea Covid vor fi prelucrate de laboratorul Synlab.

Preţurile unui test RT PCR variază între 350 de lei şi 390 de lei, iar al unui test rapid antigenic – între 150 de lei şi 170 de lei.

Laboratorul partener Synlab este prezent în aeroporturile din Portugalia – Lisboa, Faro, Madeira, Porto, Columbia – Bogota, UK – Bristol, Germania, Estonia – Tallinn, iar în multe alte țări există deja contracte cu marile linii aeriene (Air France, etc.).