1EUR = 4.8743 RON | Bucureşti 15 º

Companii

Primul drum făcut de chinezi în România. Sinohydro, câştigătorul licitaţiei pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii Bucureşti între DN2 şi A2

Constructorul chinez Sinohydro a fost declarat câştigătorul licitaţiei pentru lărgirea la patru benzi a Centurii Bucureşti între DN2 şi A2. Dacă rezultatul licitaţiei va fi menţinut în urma contestaţiilor, acesta va fi primul contract de drum naţional semnat de o companie chineză în România.

25 feb, 2018 | ECONOMICA.net
(update 26 feb, 2018 12:24) CNAIR confirmă: 233 de milioane de lei, valoarea contractului. 15 luni, termen de execuţie
Valoarea de semnare a contractului este de 233.043.397,08 lei fără TVA. Durata contractului este de 123 luni, din care 15 luni perioada de execuţie şi 108 luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare).



Contractul va fi semnat după epuizarea perioadei de depunere a contestaţiilor sau după soluţionarea tuturor contestaţiilor, dacă va fi cazul.


Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a declarat câştigătoare oferta asocierii chinezo - române SINOHYDRO CORPORATION LIMITED - NORD VEST INFRASTRUCTURA SI SERVICII SRL, în cadrul licitaţiei pentru modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între DN2 şi A2, au spus surse oficiale pentru ECONOMICA.NET.

Ionuţ Petrişor Baltă, proprietarul firmei româneşti care s-a asociat cu chinezii pentru câştigarea acestui contract, a confirmat la rândul său informaţia.

Sinohydro Corporation este o companie chineză de stat și cel mai mare constructor de hidrocentrale din lume. Sinohydro a urmărit agresiv oportunitățile internaționale de construire a barajelor și este acum activă în Asia de Sud-Est, Asia de Sud, Africa, America Latină și Europa de Est. În regiune, compania se ocupă de construirea unei hidrocentrale în Serbia, modernizarea unui baraj în Polonia şi realizarea centurii unui oraş din Georgia, conform informaţiilor de pe site-ul propriu. Constructorul chinez s-a mai asociat şi cu Hidroconstrucţia în cadrul licitaţiei pentru construirea unui tronson din Autostrada Transilvania, care a fost câştigată însă de Strabag.

Partenerul chinezilor în cadrul licitaţiei pentru Centura Capitalei este firma Nord Vest Infrastructură şi Servicii SRL din Baia Mare. Înfiinţată în 2013, aceasta a obţinut afaceri de 3,4 milioane de lei în 2016 cu 12 angajaţi. Întrebat cum va putea realiza lucrările cu aşa puţini angajaţi, Ionuţ Petrişor Baltă, proprietarul de doar 24 de ani al firmei din Baia Mare, a dat asigurări că numărul muncitorilor nu va fi o problemă, "de muncă să fie". De asemenea, tânărul antreprenor a mai spus că "vârsta este doar un număr".

Oferta asocierii chinezo-române s-a clasat pe primul loc, dar contractul ar putea fi semnat abia după soluţionarea contestaţiilor.

Până în prezent, rezultatul licitaţiei a fost contestat de către Oyl Company Holding AG SRL, a cărei ofertă a fost clasată pe locul al treilea. În cererea adresată pe 5 februarie Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), compania cu sediul în Slobozia solicită anularea deciziei CNAIR din 11 ianuarie de clasare a ofertei sale pe locul al III-lea, reevaluarea ofertelor, declararea ofertei sale pe locul întâi, precum şi suspendarea procedurii, până la soluţionarea contestaţiei.

Deocamdată, CNSC s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a procedurii şi a decis pe 7 februarie să respingă solicitarea formulată în acest sens de către firma din Slobozia.

Data limită de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică a contractului Modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1 - DN 7 si DN 2 – A2: sector DN 2 (km 12+300) - A2 (km 23+750) a fost 24.08.2017, ora 16:00.
Astfel, pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură au depus oferte următorii operatori economici:
1. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA - VAHOSTAV SK a.s. - TRAMECO SA
2. Asocierea DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII SI MONTAJ 93 SA - TRACE GROUP HOLD PLC - DOMARCONS SRL
3. Asocierea DIMAR SRL - EUROPEA 92 S.p.A
4. Asocierea HYDROSTROY AD - VODSTROY 98 AD
5. Asocierea ICM S.p.A - TANCRAD SRL
6. IMPRESA PIZZAROTTI & C.Spa
7. Asocierea INTERCANTIERI VITTADELLO S.p.A - EM PRIME CONSTRUCT SRL - CONSORZIO CIRO MENOTTI S.C.P.A.
8. ITINERA S.P.A.
9. PORR CONSTRUCT SRL
10. Asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED - NORD VEST INFRASTRUCTURA SI SERVICII SRL
11. Asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - STRACO GRUP SRL
12. TIRRENA SCAVI S.p.A

Valoarea estimată pentru realizarea acestui obiectiv este de 339 milioane lei fără TVA.

Contractul prevede execuția lucrărilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutieră a Municipiului București, sectorul DN 2 (km 12+300) - A2 (km 23+750), constand în principal în sporirea capacității de circulație de la 2 la 4 benzi, câte 2 pe sens și în eliminarea unor intersecții la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum și prin reabilitarea pasajelor și a podurilor existente pe aceste sectoare de drum național.

Sectorul dintre DN2 (Voluntari) şi A2 (Căţelu) este ultimul care a mai rămas de lărgit la patru benzi din Centura de Nord a Capitalei. Circa 20 de kilometri, între DN2 (Voluntari) şi DN7 (Chitila), au fost modernizaţi şi deschişi circulaţiei în 2010 iar alţi aproape 9 kilometri au fost deschişi circulaţiei la patru benzi între DN7 (Chitila) şi A1 (Chiajna) în toamna anului trecut.

Citeşte şi Şova: Autostrada Craiova-Piteşti şi Centura Bucureştiului, în vizorul companiilor din China

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO