FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri

Miercuri se deschide centura Zalău, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, originar din județul Sălaj. Acesta este primul drum nou construit în România de către o companie din China.
Anemona Andone - lun, 15 dec. 2025, 12:27
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri

drum

„În 2021, în scurtul mandat la Ministerul Transporturilor, am pus umărul la soluționarea birocrației și la pornirea șantierului. Deși proiectul trebuia finalizat în următorii doi ani, termenele au fost depășite nepermis de mult. O întârziere de aproape 3 ani, care a generat multă frustrare în comunitate. Acum, odată cu revenirea la Ministerul Transporturilor, trăiesc un sentiment de ușurare și de bucurie să văd cum ocolirea rutieră a Zalăului se transformă în realitate”, scrie Cosma.

drum

Potrivit lui, orașul din care provine va răsufla ușurat: traficul de tranzit între Hereclean, Aghireș și Meseș va ocoli Zalăul, iar circulația din interiorul orașului va deveni mult mai fluentă, aerisită și mai sigură.

drum

„Și nu ne oprim aici. După inaugurarea centurii, orizontul se deschide frumos pentru Sălaj: în 2026 facem tot posibilul să dăm în circulație circa 100 km din Autostrada Transilvania, spre Cluj și spre Oradea — o legătură esențială care va ancora și mai puternic județul în rețeaua națională și europeană de mobilitate”, mai scrie oficialul de la Transporturi.

drum

Chinezii de la Sinohydro au primit în martie 2021 undă verde de la Ministerul Transporturilor pentru construcția a 5,5 kilometri din Centura Zalău. Acest proiect reprezintă primul drum construit de o companie din China în România.

Amintim că licitația pentru construcția Centurii Zalău a fost câștigată de o firmă din China.

Pe 31 iulie 2020, CNAIR a semnat contractul având ca obiect „Proiectare și execuție Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F, km 79+625 – DJ 191C” cu ofertantul declarat câștigător Asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – S.C. GOOD PROD S.R.L. Acesta este primul contract de construcție de drum câștigat de o companie din China în România.

drum

Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata contractului trebuia să fie de 6 luni pentru perioada de proiectare, 24 de luni pentru perioada de execuție a lucrărilor.

Ce drum mai fac chinezii în România

Chinezii  mai construiesc în România lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului (A0). Acestea sunt singurele proiecte de construit drumuri noi câștigate de companii din China în România, după ce în 2021 au primit interdicție la licitațiile pentru marile proiecte de transport.

drum

Te-ar mai putea interesa și
Circulația feroviară a fost reluată pe magistrala București – Ploiești, după o întrerupere de aproape două ore
Circulația feroviară a fost reluată pe magistrala București – Ploiești, după o întrerupere de aproape două ore
Circulaţia feroviară între Crivina şi Brazi a fost reluată sâmbătă, la ora 17:20, în condiţii normale de siguranţă pe ambele fire, după finalizarea intervenţiilor desfăşurate la locul......
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind inteligența artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acţiune folosind Inteligenţa ...
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut cu 4,85% în primele opt luni din 2026
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut cu 4,85% în primele opt luni din 2026
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele opt luni ...
Un mare furnizor român, al șaselea de pe piață, Getica 95, și-a cerut insolvența din cauza opririi centralei de la Cernavodă
Un mare furnizor român, al șaselea de pe piață, Getica 95, și-a cerut insolvența din cauza opririi centralei de la ...
Getica 95 Com, unul dintre furnizorii români semnificativi de energie electrică, și-a cerut insolvența, pe fondul opririi ...