„Şaorma de mers la sală” – Primul festival dedicat șaormei din România: mâine începe “Șaorma Fest”, în București. Unde are loc și ce găsiți la festival
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/saorma-gigant-675849857685-655x420.jpg)
“Shaorma Fest nu este doar un eveniment culinar, ci un festival în toată puterea cuvântului. Timp de două zile, participanții vor avea acces la restaurante, competiții, muzică, stand up comedy, show uri live, activări de brand, premii și surprize pregătite special pentru această primă ediție. Atmosfera urbană, energia publicului și diversitatea experiențelor transformă festivalul într-un reper nou al scenei gastronomice contemporane”, spun organizatorii.
Competiția „Cea mai bună shaorma” reprezintă nucleul festivalului.
Restaurantele participante intră în concurs, iar publicul devine parte din juriu. În interiorul festivalului vor fi disponibile coduri QR, prin care fiecare vizitator își poate vota shaorma preferată. Votul publicului stabilește podiumul oficial al ediției: Premiul I, II și III.
Pe lângă competiția principală, festivalul include și probe speciale de jurizare, precum „Shaorma poate fi mai mult”, „Shaorma Românească”, „Shaorma de mers la sală” by Carpathian Jerky și „Shaorma Arăbească” by Amina Fine Foods.
Programul artistic completează experiența gastronomică. DJ Cotoraci va asigura ritmul întregii zile, MC Nicolle va coordona entertainmentul continuu, CHI PAH va susține momente live de percuție, iar Mane Voicu și Vlad Olteanu vor aduce stand up comedy în ambele zile ale festivalului. Divertiland Water Park devine astfel scena unui weekend în care gastronomia și entertainmentul se împletesc într-un format accesibil și dinamic.
În completarea experienței de festival, prin parteneriatul dintre Venus Social Concept și PepsiCo România, în fiecare zi de eveniment, primii 1.500 de participanți vor primi gratuit câte o doză de Pepsi la accesul în festival, pe baza biletului validat.
În plus, în fiecare zi de festival, primii 100 de participanți cu varsta peste 18 ani, care achiziționează o shaorma vor primi gratuit un pahar de bere Birra Moretti, oferit prin parteneriatul cu Locco Bar, pe baza bonului de cumpărare.
Festivalul reunește o selecție extinsă de restaurante și vendori, printre care Mr. Laziz, 5 Bites, Pita Factory, King Rolls, Sheikh Lebanese Food, Baron Shaorma, Lipia Urbană, ShaormaLand, Laffé by Mezeya, Happy Food, FOCADO – Rotisat cu Rost, La Boieru, Coliba Ayran și Coffee District. Diversitatea ofertelor culinare transformă Shaorma Fest într-un punct de întâlnire pentru gusturi, stiluri și preferințe diferite.
Accesul publicului este facilitat prin curse speciale DivertiBus, puse la dispoziție gratuit pe durata celor două zile de festival. Transportul pornește din zona Metrou Preciziei, cu prima îmbarcare programată la ora 11:45 și plecare la ora 12:00, urmată de curse din oră în oră, asigurând legătura directă cu Divertiland Water Park și retur.
Participanții pot intra și în tombola oficială Shaorma Fest, unde pot câștiga electrocasnice oferite de ZASS, printre care un Grill ZASS, o friteuză dublă ZASS și o friteuză multifuncțională. Extragerea premiilor va avea loc pe durata festivalului.
În apropierea debutului oficial, Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept, subliniază importanța acestui moment: „În România există festivaluri dedicate multor preparate, însă niciunul dedicat exclusiv shaormei. Ne-am propus să transformăm unul dintre cele mai iubite produse de street food într-o experiență completă, care îmbină gastronomia, competiția și entertainmentul.
Shaorma Fest își propune să devină un reper al culturii urbane din România, inaugurând o tradiție care celebrează gustul autentic, energia orașului și comunitatea
Shaorma Fest este organizat de Venus Social Concept, parte din VENUS GROUP — un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare, prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build, dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente, prin Venus Social Concept.