Primul model al startup-ului italian Aehra va costa peste 150.000 de euro

Startup-ul italian de vehicule electrice Aehra a dezvăluit al doilea său model, un sedan premium cu autonomie de peste 800 km.
Robert Stan - mie, 21 iun. 2023, 22:06
Primul model al startup-ului italian Aehra va costa peste 150.000 de euro

Oficialii Aehra, companie condusă de americanul Hazim Nada și italianul Sandro Andreotti, au dezvăluit un nou sedan produs în Europa. Acesta se alătură unui SUV lansat în toamna anului 2022, ambele modele făcând parte din segmentul „premium superior și lux”.

Odată cu prezentarea sedanului cei de la Aehra au anunțat că producția de serie a ambelor modele va demara la finalul lui 2026, prețurile pentru acestea fiind estimate în intervalul 160.000 – 180.000 de euro.

„În acest segment oamenii nu sunt încă pregătiți pentru mărcile chinezești sau americane. Europa este încă referința”, a declarat Hazim Nada pentru Reuters.

Ca și SUV-ul prezentat la finalul anului trecut, noul vehicul va avea o autonomie de peste 800 km și se va putea deplasa cu o viteză maximă de 265 km/h. Deși primele livrări vor avea loc în 2026, capacitatea maximă de asamblare – de circa 25.000 de unități pe an pentru fiecare dintre cele două modele – va fi atinsă abia în 2027.

Pentru a dezvolta întregul proiect Aehra și a pune la punct capacitatea de producție dorită, cei implicați iau în calcul suma de 750 de milioane de euro. Asta în ciuda faptului că, inițial, asamblarea ar putea fi realizată de o terță parte, un constructor auto consacrat cu uzine în Europa Centrală sau cea de Nord. „Vedem o decizie în acest sens pe la sfârșitul acestui an”, a menționat Nada.

Aehra lucrează în prezent la lanțul său de aprovizionare și a încheiat recent un acord cu Miba Battery Systems din Austria pentru baterii personalizate NMC de 120 KWh/mașină.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...