Primul proces penal împotriva lui Trump va începe pe 25 martie la New York

Donald Trump a fost notificat joi că va trebui să compară începând cu 25 martie la New York într-un dosar privind "cumpărarea tăcerii" într-o presupusă relaţie cu o actriţă de filme porno. Astfel, el va deveni deveni primul fost preşedinte din istoria SUA ce va fi judecat într-un proces penal, informează joi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 15 feb. 2024, 18:28
Primul proces penal împotriva lui Trump va începe pe 25 martie la New York

„Vrem termene limită”, a declarat marele favorit al republicanilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, la sosirea lui în faţa palatului de justiţie din Manhattan. „Cum te poţi prezenta în alegeri dacă stai într-un tribunal?”, a continuat Trump. „Acesta este doar un mod de a-mi provoca probleme în timpul alegerilor”, a denunţat fostul preşedinte american, care îi acuză în mod regulat pe judecători că sunt de partea democraţilor.

Judecătorul Juan Merchan de la tribunalul din New York a respins joi cererile lui Donald Trump pentru anularea urmăririlor în acest dosar, după cum ar fi dorit magnatul republican, care a denunţat o „ingerinţă electorală” în prezidenţialele din noiembrie.

În acelaşi timp, un judecător din Georgia a început să audieze joi o cerere a avocaţilor lui Donald Trump care cereau respingerea acuzaţiilor de ingerinţă electorală aduse fostului preşedinte, reproşând procuroarei însărcinate cu acest dosar că a întreţinut o relaţie amoroasă cu un jurist pe care ea îl angajase pentru a lucra asupra acestui caz.

Deocamdată, aceste dosare şi numeroase altele ce îl vizează pe Donald Trump nu au afectat creditul de care acesta se bucură din partea militanţilor republicani şi el a câştigat la mare distanţă primele două alegeri primare din partidul său pentru învestitura în alegerile prezidenţiale din noiembrie, în statele Iowa şi New Hampshire.

În vârstă de 77 de ani, Donald Trump a făcut chiar din tribunale tribune politice. Favoritul republicanilor a profitat de fiecare dintre venirile sale la tribunal pentru a se descrie, fără dovezi, drept o victimă a maşinaţiunilor juridice orchestrate de procurori şi judecători, aflaţi, potrivit lui, în solda taberei democrate. Iar problemele lui cu justiţia i-au permis să strângă milioane de dolari de la militanţi ai săi.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care......
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...