Primul summit Merkel – Putin după anexarea Crimeei de către Rusia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2016/09/8964f191_cdf6_4a50_97dd_bdb9ce4d621d_mw800_mh600_07026700-522x420.jpg)
Merkel a afirmat că Ucraina trebuie să joace în continuare un rol în aprovizionarea Europei cu gaze din Rusia şi după ce o parte din transportul gazelor va fi preluat de viitoarea magistrală Nord Stream 2. Ea a menţionat că va discuta cu oaspetele său şi despre relaţiile cu Iranul, despre situaţia din Ucraina şi cea din Siria.
Putin şi-a exprimat speranţa că o misiune ONU în Ucraina ar putea contribui la pacificarea ţării. În dialogul din trecut cu cancelarul german pe tema conflictului din estul Ucrainei, liderul de la Kremlin a reprezentat poziţia rebelilor pro-ruşi, reaminteşte DPA.
Preşedintele Rusiei a cerut suplimentarea asistenţei umanitare pentru Siria şi a descris fluxul de migranţi sirieni către Europa ca pe o „povară enormă”. Merkel, aflată alături de Putin când acesta a făcut apelul respectiv, a fost criticată atât în Germania, cât şi în cadrul Uniunii Europene, după ce a deschis frontierele ţării sale pentru refugiaţii sirieni în urmă cu trei ani.
Sursa: AGERPRES