Primul SUV al celor de la Seat va fi construit într-o uzină Skoda din Cehia

Economica.net
06 06. 2014
seat_ibx_concept_0_52006800

‘Există o capacitate disponibilă la uzina de la Kvasiny (Cehia) şi suntem bucuroşi că o putem utiliza. Este o uzină foarte eficientă din punct de vedere al costurilor’, a declarat directorul Seat, Jurgen Stackmann.

Seat, divizia spaniolă a Volkswagen, a anunţat în luna martie a acestui an că intenţionează să adauge un SUV la linia sa de modele, începând din 2016, în încercarea de a accesa un segment de piaţă care a crescut cu peste 40%, în ultimii cinci ani, în Europa.

‘Este foarte important pentru noi să fim prezenţi pe segmentul SUV-urilor compacte’, a spus Stackmann.

Creşterea vânzărilor este vitală pentru restabilirea câştigurilor Seat. Această divizie nu a mai înregistrat profit din 2007, iar anul trecut a înregistrat pierderi de 152 milioane de euro, în condiţiile în care livrările au crescut cu 11%, până la 355.000 de unităţi.

Uzina de la Kvasiny (Cehia) este locul unde Skoda asamblează SUV-ul său compact Yeti, precum şi sedanul Skoda Superb şi minivanul Roomster.

Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Industriei Auto din Germania (VDA), în 2013, costurile cu mâna de lucru în Cehia erau de 11,50 euro pe oră, comparativ cu 26,66 euro în Spania şi 48,40 euro în Germania.

Grupul Volkswagen şi-a reiterat luna trecută sprijinul pentru Seat, eliminând îndoielile referitoare la viitorul acestei mărci.

‘Spania şi Seat rămân elemente de bază ale strategiei noastre de creştere globală’, a declarat directorul general de la VW, Martin Winterkorn.

Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devanseze General Motors şi Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume