Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă

MG S9 PHEV, primul SUV MG cu șapte locuri, este disponibil în România. Mizând pe versatilitate și capacitatea de transport asigurată de trei trei rânduri de scaune modelul are un preț de lansare de 35.990 de euro.
Robert Stan - J, 09 apr. 2026, 22:00
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă

MG S9 PHEV continuă strategia mărcii britanice deținută de chinezii de la SAIC de a oferi tehnologie avansată, versatilitate și accesibilitate. Cu echipare standard bogată și tehnologie hibridă premiată, modelul devine un jucător important în segmentul SUV-urilor mari. Modelul, care a obținut un rating de cinci stele la testele Euro NCAP, are în dotare sisteme avansate de asistență printre care MG Pilot.

Cu o lungime de 4,98 m, o lățime de 1,96 m și o înălțime de 1,78 m, MG S9 PHEV oferă spațiu generos pentru cap, picioare și umeri, fiind destinat atât familiilor numeroase, cât și pentru utilizare profesională. Interiorul flexibil permite rabatarea individuală a celui de-al treilea rând de scaune, iar al doilea rând este configurat în format 60:40, pentru adaptare maximă la nevoile utilizatorului. Cu rândul al treilea rabatat, mașina oferă un volum al portbagajului de 1.026 de litri.

„Cu mai mult spațiu și versatilitate decât MG HS PHEV, dar și avantajul celor șapte locuri, MG S9 PHEV va fi cu siguranță pe lista oricui caută un SUV mare. Este cel mai versatil model MG de până acum și oferă un echilibru excelent între spațiu, confort și tehnologie plug-in hybrid, cu autonomie electrică suficientă pentru utilizarea zilnică”, consideră Andrei Ciulacu, director de vânzări Quantum Auto Max, importatorul MG Motor în România.

Sistemul de propulsie plug-in hybrid asigură o experiență de condus lină și eficientă, combinând motorul turbo de 1.5 litri cu o baterie de 24,7 kWh. Autonomia electrică de până la 100 km permite acoperirea majorității deplasărilor zilnice fără consum de combustibil fosil, iar rezervorul generos de 65 de litri elimină orice grijă legată de autonomie pe distanțe lungi. De altfel, conform producătorului, autonomia combinată depășește 1.200 km.

Cu emisii de 54 g CO₂/km și o capacitate de tractare de până la 2.000 kg, MG S9 PHEV poate fi o alegere bună atât pentru utilizatori individuali, cât și pentru flote.

SUV-ul hibrid cu încărcare la priză este disponibil în două niveluri de echipare, Comfort și Luxury. Conform informațiilor oferite de importator prima versiune are un preț de catalog, cu TVA, de 41.990 de euro, însă, grație unei oferte de lansare, mașina poate fi comandată cu 35.990 de euro.

Cei care doresc versiunea mai bine echipată, Luxury, trebuie să plătească 43.990 de euro, însă, temporar, oferta de lansare reduce acest preț la 37.990 de euro.

MG S9 PHEV este disponibil deja pentru comandă, primele unități urmând a fi livrate chiar în această lună. Modelul beneficiază de o garanție de șapte ani sau 150.000 km.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primul giurgiuvean intrat în Guinness Book. Recordul mondial incredibil al Căpitanului  Uncescu. Peste 600 de skipperi cu peste 100 de bărci, școliți într-o singură lecție
FOTO Primul giurgiuvean intrat în Guinness Book. Recordul mondial incredibil al Căpitanului Uncescu. Peste 600 de skipperi ...
Primul giurgiuvean care intră în Guinness Book este Cristi Uncescu. Căpitanul Uncescu, așa cum este cunoscut pe rețelele de socializare și în lumea pasionaților de sailing, a reușit,......
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Personalităţi republicane, şi nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile ...
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte sâmbătă de aeronave F-16 ale Forțelor ...
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației ...