Primul tunel veritabil de autostradă din România mai așteaptă până la inaugurare, deși e gata. Trebuie angajat personal pentru întreținere

Ministrul Transporturilor Ovidiu Popa a anunțat luni că primul tunel forat de autostradă din România, respectiv cel de la Curtea de Argeș din cadrul secțiunii 4 a A1 Sibiu - Pitești, nu poate fi operaționalizat, din cauză că fostul ministru a blocat angajarea de personal specializat pentru întreținerea acestuia. Porr Construct a finalizat lucrările pe această secțiune, programată pentru inaugurare în 2026, înainte de termenul contractual din 2027.
Anemona Andone - lun, 09 nov. 2026, 15:20
Primul tunel veritabil de autostradă din România mai așteaptă până la inaugurare, deși e gata. Trebuie angajat personal pentru întreținere

 

„O bombă pe care am identificat-o: din păcate tunelul Curtea de Argeș nu va putea fi operaționalizat, pentru că predecesorii mei s-au canalizat pentru a face diferența dintre Momoa – Momaia, decât să se asigure să facă niște lucruri pentru ca acest tunel să fie funcțional. Fostul ministru a blocat angajarea personalului specializat care trebuia să se ocupe de monitorizarea, mentenanța și intervenția de urgență în tunel”, a declarat Popa, în cadrul unei conferințe de presă.

tunel

Acesta a menționat că a început deja discuțiile cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pentru demarararea concursurilor și angajarea etapizată a oamenilor necesari care vor asigura sistemele de intervenție în tunel.

„În acest moment, fără personal specializat, nimeni nu își poate asuma să deschidă circulația. Vorbim de o întârziere, deocamdată nu putem estima cât”, a continuat Popa, care a precizat că termenul contractul pe acest proiect este februarie 2027.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au efectuat la începutul lunii noiembrie teste la instalația de ventilare din tunelul de la Curtea de Argeș din secțiunea 4 a A1 Sibiu – Pitești.

„În funcție de rezultatele testelor, va putea fi luată decizia deschiderii circulației rutiere prin tunel”, declara șeful CNAIR.

Semnalele negative privind primul tunel au fost încă din vară

Reprezentanții CNAIR au avertizat încă de la începutul lunii iulie asupra riscurilor generate de neaprobarea bugetului pentru angajarea de personal de către fostul ministru Radu Miruță.

„Din cei 400 de oameni propuși pentru angajare, 126 sunt pentru TollRo”, a spus atunci pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. El a detaliat că din cei 126, o parte urmau să monitorizeze traficul și să se ocupe cu întocmirea de procese verbale, iar alții de întreținerea sistemului și a serverelor.

Restul până la 400 urmau să fie pe teren. Spre exemplu la Centre de Întreținere și Coordonare (CIC), care acum sunt goale, sau la viitoarele tuneluri de autostradă, care vor începe să fie inaugurate din 2026. Iar procesul de recrutare a noilor angajați durează cel puțin patru luni, ne-a mai spus reprezentantul CNAIR.

Ulterior, la jumătatea lunii iulie,  fostul secretar de stat în Transporturi Horațiu Cosma anunța aprobarea bugetului CNAIR în varianta refăcută, „fără cele peste 500 de angajări‘ prevăzute inițial.

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș): 9,86 km

Antreprenor: PORR Construct SRL;

Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 de miliarde de lei (fără TVA);
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027;
Termen contractual deschidere: 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Ofertă nouă de energie electrică de la PPC, pe termen limitat. Preț mic
Ofertă nouă de energie electrică de la PPC, pe termen limitat. Preț mic
PPC Energie a lansat luni, 9 noiembrie, campania Bright Friday, cu oferte pentru clienții rezidențiali precum și pentru afacerile mici și mijlocii. Pe lângă ofertele speciale la energie......
România a reuşit să fie campioana UE la producţia din sectorul serviciilor – date Eurostat
România a reuşit să fie campioana UE la producţia din sectorul serviciilor – date Eurostat
Producţia din sectorul serviciilor (ajustată sezonier) a crescut cu 0,3%, atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, ...
FOTO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Aproape toate grinzile de 40 metri au fost montate pe cel mai înalt viaduct de pe lotul 2
FOTO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Aproape toate grinzile de 40 metri au fost montate pe cel mai înalt viaduct ...
Constructorul Makyol a montat aproape toate grinzile de 40 de metri la cel mai înalt viaduct de pe lotul 2 din Autostrada ...
Veste mare pentru România – Producţia internă de gaze naturale va depăşi consumul naţional odată cu exploatarea Neptun Deep, anunţă şeful Romgaz
Veste mare pentru România – Producţia internă de gaze naturale va depăşi consumul naţional odată cu exploatarea ...
Producţia internă de gaze naturale ar urma să depăşească necesarul de consum al României odată cu atingerea nivelului ...