Principalii acționari ai Hella, firmă prezentă și în România, gata să vândă 60% dintre acțiuni – presa germană

Familia Hueck, aflată în Top 50 al celor mai bogate din Germania, pare gata să vândă 60% din furnizorul de componente auto Hella.
Robert Stan - vin, 30 apr. 2021, 07:18
Principalii acționari ai Hella, firmă prezentă și în România, gata să vândă 60% dintre acțiuni - presa germană

Familia care controlează furnizorul german Hella are în vedere vânzarea unui pachet de 60% din acțiunile companiei. Cel puțin asta susțin sursele reputatei publicații Manager Magazin.

Conform publicației, familia Hueck a cerut băncii de investiții Rothschild să găsească posibili cumpărători ai pachetului de acțiuni, estimat la o valoare de piață de aproximativ 3 miliarde de euro.

Acțiunile Hella, companie cunoscută în special pentru fabricarea blocurilor optice pentru autovehicule, au crescut cu 13% ca urmare a acestei dezvăluiri.

Oficialii Hella, firmă germană fondată în 1899 care a început activitatea prin fabricarea de felinare și claxoane pentru biciclete și trăsuri, au refuzat să comenteze informația și nici reprezentanții băncii Rothschild nu au dorit să facă declarații pe această temă.

Familia Hueck se numără printre cele mai bogate 50 din Germania, fiind creditată cu active în valoare de aproximativ 4 miliarde de euro. Compania controlată de aceasta, Hella, ocupă locul 40 în clasamentul mondial al producătorilor de componente auto cu vânzări de 6,55 miliarde de dolari în anul fiscal 2019.

Hella și-a început activitatea în România, la Timișoara, în 2005. În 2006 a deschis un centru de dezvoltare tot la Timișoara și o nouă uzină în Lugoj, iar în 2007 a înființat un centru de cercetare la Craiova. Doi ani mai târziu a demarat activitatea și uzina din Arad. Conform datelor companiei, Hella are în România circa 4.500 de angajați la facilitățile sale din Timișoara, Arad, Lugoj și Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Dispare cel mai cunoscut credit bancar din România? O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, vedeta anilor de boom. Avertisment pentru cei cu rate în euro
Dispare cel mai cunoscut credit bancar din România? O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, vedeta anilor ...
O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, deși acest produs, mai cunoscut drept credit de nevoi personale sau, în una din variantele sale, primul "credit doar cu buletinul", a fost......
Veste foarte proastă pentru crescătorii de oi din România: șanse „destul de reduse” pentru reluarea  exporturilor și după 1 ianuarie. Care este portița de salvare pentru ciobani
Veste foarte proastă pentru crescătorii de oi din România: șanse „destul de reduse” pentru reluarea exporturilor ...
Deși campania de vaccinare împotriva pestei micilor rumegătoare ( PMR) și a variolei ovinelor și caprinelor (VOC) s-a ...
Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Turcii care construiesc lotul 1 dau drumul la angajări. Prioritate au candidații din România
Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Turcii care construiesc lotul 1 dau drumul la angajări. Prioritate au candidații ...
Compania Doğuş Construction din Turcia a demarat recrutarea de forță de muncă pentru lotul 1 Gara de Nord - Eroii Revoluției ...
„Nu stăm atât de bine cum ne așteptam″ – concluzia Comandamentului Energetic de Iarnă. Apă și gaze mai puține, consum de energie în creștere
„Nu stăm atât de bine cum ne așteptam″ – concluzia Comandamentului Energetic de Iarnă. Apă și gaze mai ...
Stocurile de gaze înmagazinate în depozitele subterane de înmagazinare sunt mai mici decât anul trecut, rezervele de ...