Prioritate zero pentru România – Banii din PNRR, obiectivul principal al Guvernului Bolojan

Obiectivul acestui an pentru toate ministerele este să atragă cât mai mulţi bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deoarece astfel de proiecte la nivel european nu vor mai fi disponibile prea curând, a declarat luni seara ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
AGERPRES - mar, 27 ian. 2026, 08:35
Prioritate zero pentru România - Banii din PNRR, obiectivul principal al Guvernului Bolojan

„Noi ne ocupăm (să atragem fonduri europene n.r.). Finanţele gestionează managementul acestor programe, cheltuiala, ne ocupăm astfel încât să existe resurse financiare, să existe cofinanţări peste tot unde nevoie de ele. Obiectivul pentru acest an trebuie să fie pentru toate ministerele, şi acest lucru l-am discutat din prima zi a anului, din prima lună a acestui an: să obţinem cât mai mulţi bani din PNRR. Este unica şansă să luăm aceşti bani care ne sunt la dispoziţie. Nu o să ne mai întâlnim cu astfel de proiecte, de astfel de dimensiuni, la nivel european prea curând. Noul cadru financiar va fi mult diferit faţă de cum eram noi obişnuiţi înainte cu proiectele pe coeziune. Va mai fi coeziune, dar noul cadru e mult diferit. Ca atare, obiectivul în 2026: trebuie să fie să luăm banii europeni”, a precizat Nazare la Antena 3.

În ceea ce priveşte bugetul pe anul 2026, ministrul Finanţelor a menţionat că încă sunt multe discuţii legate de cum vor fi distribuiţi banii, dar, conform calendarului agreat, acesta va fi publicat la mijlocul lunii februarie şi va fi aprobat imediat după, scrie Agerpres.

„Avem un calendar agreat. Bugetul va fi publicat la mijlocul lunii februarie şi va fi aprobat imediat după. Sunt discuţii intense cu ministerele şi în această săptămână şi săptămâna viitoare pentru agregarea proiectului de buget. (…) Sunt multe discuţii legate de cum se vor distribui banii, nemulţumiri, dar încercăm să le gestionăm astfel încât la finalul acestui proces să avem un buget corect, un buget care să nu mai supraevalueze veniturile, să nu subevalueze cheltuielile şi bugetul corect este cel mai greu, dar eu am încredere că vom reuşi”, a transmis Nazare.

De asemenea, şeful de la Finanţe a menţionat că pentru bugetul acestui an nu există ipoteza creşterii TVA.

„Cred că este a 4-a lună la rând în care am acelaşi răspuns. A 4-a lună la rând în care se vorbea despre creşterea TVA, ieşeam şi spuneam că nu avem această ipoteză de creştere a TVA. Acelaşi lucru şi despre HORECA. HORECA rămâne cu cota redusă în 2026. Deci, nu avem pentru bugetul acestui an ipoteza creşterii TVA-ului”, a reiterat ministrul Finanţelor.

Acesta a mai subliniat necesitatea atragerii investitorilor de mari dimensiuni şi a precizat că ambiţia economică a României trebuie să fie mai ridicată, cu un accent clar pe poziţionarea regională.

„Trebuie să atragem investitori mari. Ambiţia noastră economică trebuie să fie mai mare, să targetăm regiunea, inclusiv companiile româneşti trebuie ajutate să se internaţionalizeze, să facă investiţii, inclusiv să iasă. Şi bineînţeles, trebuie să atragem investiţiile mari prin relocări. Sunt companii care caută, tatonează, îi căutăm, fie că sunt europeni, fie că sunt în afara Europei. Acest program de lansare pe care îl avem în discuţie creează acel meniu investiţional pe care nu l-am avut până acum, prin care putem să atragem investitori de diverse talii, în funcţie de interese, cu atenţie deosebită în zona aceasta de inteligenţă artificială, de semiconductori, dar şi în zona de resurse minerale şi luând în calcul mai ales deficitul de balanţă comercială. Adică susţinem companii, dar le susţinem în zonele unde avem deficitul de balanţă comercială cel mai mare”, a mai transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Te-ar mai putea interesa și
Cumpărături online cu AI-ul. Supermarketul Sezamo a lansat un asistent virtual care îți face cumpărăturile la comanda ” o cină pentru patru”
Cumpărături online cu AI-ul. Supermarketul Sezamo a lansat un asistent virtual care îți face cumpărăturile la comanda ...
Clienții supermarketului online Sezamo pot face cumpărături exprimânu-și nevoile unui asistent virtual, în loc să mai caute și să filtreze produsele din platformă, în urma integrării de......
„Lumea multipolară” – China e gata să colaboreze cu Finlanda pentru a susţine un sistem internaţional centrat pe ONU şi relaţii bune cu UE
„Lumea multipolară” – China e gata să colaboreze cu Finlanda pentru a susţine un sistem internaţional ...
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a asigurat marţi pe prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, aflat în vizită în China, ...
Lukoil cere Guvernului rus scutiri fiscale – presă
Lukoil cere Guvernului rus scutiri fiscale – presă
Cel mai mare producător privat de petrol din Rusia, Lukoil, a cerut Guvernului scutiri fiscale, după scăderea semnificativă ...
Moment istoric. UE şi India au finalizat un acord comercial negociat timp de două decenii
Moment istoric. UE şi India au finalizat un acord comercial negociat timp de două decenii
India şi Uniunea Europeană au finalizat un acord comercial negociat cu întreruperi timp de două decenii, care deschide ...