Operatorii privaţi renunţă la rutele feroviare neprofitabile şi forţează vara cu introducerea de trenuri spre litoral FOTO

Operatorii privaţi de transport feroviar anunţă unul după altul renunţarea la rutele neprofitabile. Astfel, după ce Asta Trans Carpatic s-a retras definitiv de pe ruta Timişoara – Baia Mare, un alt privat anulează trenurile pe secţiunea Roşiori Nord – Costeşti. În schimb, se pregătesc deja de vară şi vor să lanseze trenuri către Constanţa chiar din 15 aprilie.
Anemona Andone - vin, 29 mart. 2019, 19:47
Operatorii privaţi renunţă la rutele feroviare neprofitabile şi forţează vara cu introducerea de trenuri spre litoral FOTO

Astra Trans Carpatic a decis să anuleze începând cu 12 martie trenurile care circulau pe rutele Arad – Timişoara și Timișoara – Baia Mare.

„Decizia a fost luată ca urmare a gradului de utilizare redus pe rutele respective (de circa 15%), cât si de calitatea liniei și a vegetației existente în gabarit, îndeosebi pe zona Satu Mare – Baia Mare, care afectează materialul rulant”, explicau reprezentanţii operatorului privat pe pagina de Facebook a companiei.

Aceştia adăugau că automotorul care circula pe aceste rute va fi relocat, mărind capacitatea de transport pe alte rute pe care circulă automotoare IC2.

Conform România Feroviară, toate automotoarele IC2 ale Astra Trans Carpatic urmează să fie detaşate la Bucureşti (Remiza Titu), unde vor putea acoperi mai bine ruta Bucureşti – Braşov şi viitoarea rută Bucureşti – Constanţa.

Aceeaşi sursă menţionează că, teoretic, începând din data de 15 aprilie, Astra Transcarpatic reintroduce trenurile spre Constanţa. „Spunem teoretic, pentru că totul depinde de sosirea la Titu a celor două automotoare IC 2 de la Arad”, explică cei de la România Feroviară.

De asemenea, operatorul craiovean Softrans a anunţat la rândul să că din 15 aprilie va repune în funcţiune trenurile pe ruta Craiova – București Nord – Constanța.

Un alt operator privat, Transferoviar Călători, a anunţat că începând din 20 mai nu va mai opera trenuri pe secţia de circulaţie Roşiori Nord – Costeşti.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că negocierile privind viitorul buget multianual al UE ar putea eşua,......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...