Privatizarea Oltchim se amână din nou

Termenul până la care investitorii interesaţi să cumpere combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea pot depune oferte angajante a fost decalat de la 31 ianuarie la 28 martie iar această amânare a fost aprobată ca urmare a solicitărilor primite din partea investitorilor interesaţi să participe la reorganizarea combinatului, potrivit unui comunicat al Oltchim.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 12:30
Privatizarea Oltchim se amână din nou

Adunarea creditorilor a luat această decizie în şedinţa de marţi, 28 ianuarie.

‘Această amânare a fost aprobată ca urmare a solicitărilor primite din partea investitorilor interesaţi în participarea la reorganizarea activităţii SC Oltchim SA’, se arată în comunicat.

Ieri, Ştefan Vuza, preşedintele Grupului SCR, proprietarul Chimcomplex Oneşti, a declarat, pentru AGERPRES, că licitaţia pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni scos pentru vânzare la Oltchim, ce urma să se desfăşoare pe 31 ianuarie, a fost amânată pentru data de 28 martie, după ce Adunarea Creditorilor, întrunită marţi, a aprobat o asemenea decizie.

Chimcomplex Borzeşti, al doilea fabricant de produse clorosodice din România, după Oltchim, ar fi urmat să concureze la termenul iniţial cu alţi doi investitori, Oil and Gas Trade (Rusia) şi consorţiul de companii Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum Co. din China. De combinatul vâlcean s-a mai interesat şi compania MOL, din Ungaria, prin divizia sa petrochimică, Petchem.

De preluarea Oltchim au fost interesaţi şi azerii de la SOCAR, precum şi consorţiul format din nemţii de la PCC şi fondul de investiţii israelian Fortissimo. Aceştia au anunţat însă că nu vor mai participa la licitaţie.

‘Organizatorii licitaţiei au spus că pot modifica prevederile din Caietul de Sarcini până la data desfăşurării acesteia, dar nu ştiu dacă şi ce prevederi noi vor introduce. Oricum noi suntem pregătiţi să concurăm şi avem aprobat de către acţionari contractarea unui credit în valoare de 200 de milioane de lei pentru achiziţionarea pachetului scos la vânzare’, a mai spus Ştefan Vuza.

În decembrie, Adunarea Creditorilor Oltchim a stabilit la 305,2 milioane de euro valoarea – reper a activelor Oltchim, care au fost transferate la o nouă societate şi vor fi scoase la privatizare. Creditorii au aprobat şi înfiinţarea acestei noi societăţi, Oltchim SPV, care va prelua activele viabile ale Oltchim, vechea companie, şi va fi privatizată.

Combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă de la începutul anului 2013.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...