Probleme în combaterea pirateriei în România – raport SUA

Pirateria pe internet din România rămâne un motiv serios de îngrijorare pentru administraţia SUA şi sunt necesare eforturi mai intense pentru aplicarea legii în această privinţă, iar întârzierile de natură judiciară şi absenţa unor sentinţe "de descurajare" sunt în continuare probleme.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 13:10
Probleme în combaterea pirateriei în România - raport SUA

România a fost menţinută în acest an pe lista statelor care au probleme în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, în privinţa legislaţiei, aplicării legii sau accesului pe piaţă a deţinătorilor de drepturi, potrivit unui raport realizat de Biroul Reprezentantului pentru Comerţ de pe lângă administraţia Statelor Unite.

Astfel, România rămâne pe „Watch List” şi în 2012, alături de state precum Finlanda, Norvegia, Italia, Grecia, Turcia, Brazilia, Columbia, Egipt, Kuweit, Mexic sau Vietnam.

În rândul ţărilor cu probleme mai mari, incluse pe „Priority Watch List”, unde este necesară o atenţie sporită privind aceste chestiuni, se numără, printre altele, China, Rusia, India, Ucraina sau Venezuela, dar şi Canada şi Israelul.

Companiile americane afectate de contrafacere şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală au transmis administraţiei, pentru raportul din acest an, aprecieri pozitive privind cooperarea cu autorităţile române de aplicare a legislaţiei drepturilor de proprietate intelectuală, fapt relevat de închiderea a 164 de site-uri care încălcau legea.
Totuşi, oficialii americani notează că România ar trebui să se asigure că autorităţile dispun de resursele şi instruirea necesare pentru a aborda în mod eficare ratele ridicate de piraterie şi contrafacere din ţară.

„SUA cere României să prioritizeze protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi aplicarea legii în domeniu”, se spune în raport.

Pirateria pe internet din România rămâne un motiv serios de îngrijorare şi este nevoie de eforturi mai intense de aplicare a legii, se arată în raport.

Totodată, Washingtonul remarcă întârzierile de natură judiciară şi absenţa unor sentinţe care să descurajeze astfel de practici în România.

Te-ar mai putea interesa și
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari pentru soluționarea unui proces privind efectele Facebook și Instagram......
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...