Probleme în programul așteptat să salveze economia României. BNS sesizează Parchetul European și Comisia Europeană în legătură cu SAFE. Posibile fraude

Blocul Național Sindical (BNS) sesizează Comisia Europeană și parchetul european în legătură cu programul SAFE, așteptat să aducă în România o infuzie de capital de până la 18 miliarde de euro, care, în condițiile finalizării PNRR, sunt esențiali pentru economie.
Ion Dobreanu - mie, 29 iul. 2026, 11:43
Probleme în programul așteptat să salveze economia României. BNS sesizează Parchetul European și Comisia Europeană în legătură cu SAFE. Posibile fraude

Conform BNS, intenția este aceea ca autoritățile europene să verifice modalitatea în care sunt  alocate și cheltuite miliardele de euro din cadrul SAFE.

”Blocul Naţional Sindical a transmis o sesizare oficială către instituţiile europene competente cu privire la modul în care România implementează Regulamentul (UE) 2025/1106 privind instrumentul Security Action for Europe (SAFE), solicitând verificarea respectării legislaţiei europene în procedurile de achiziţii şi utilizarea fondurilor alocate”, au transmis, miercuri, reprezentanţii BNS.
Ei au menţionat că nu doresc întârzierea implementării acestui program.
”BNS subliniază că nu urmăreşte blocarea sau întârzierea implementării programului SAFE, pe care îl consideră esenţial pentru consolidarea securităţii României şi a Uniunii Europene. Dimpotrivă, solicităm ca acest program strategic să fie implementat cu respectarea strictă a normelor europene, astfel încât investiţiile în apărare să fie protejate de orice suspiciune privind utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice”, a mai transmis BNS.
Sindicaliştii au subliniat că sesizarea transmisă instituţiilor europene se bazează exclusiv pe informaţii aflate în spaţiul public – declaraţii ale autorităţilor, interpelări parlamentare şi investigaţii jurnalistice şi au adăugat că acestea, analizate împreună, conturează existenţa unor suspiciuni rezonabile privind posibile nereguli în derularea procedurilor aferente programului SAFE.
BNS a precizat că printre aspectele semnalate se regăsesc: existenţa unor semne de întrebare privind nivelul de transparenţă în aprobarea programelor de înzestrare; posibila utilizare excesivă a procedurilor de negociere fără publicare prealabilă; consultarea unui număr restrâns de operatori economici pentru unele programe majore de achiziţii; concentrarea unei părţi semnificative din valoarea contractelor către un singur grup industrial.
De asemenea, alte suspiciuni sunt ridicate în viziunea celor de la BNS de existenţa unor creşteri semnificative ale preţurilor pentru anumite elemente de tehnică militară, care impun clarificări privind fundamentarea acestora; existenţa unor suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat mascat; necesitatea verificării conformităţii întregului proces cu prevederile Regulamentului SAFE şi ale legislaţiei europene în materia achiziţiilor publice.
Astfel, BNS solicită  Comisiei Europene (DG GROW, DG DEFIS şi DG Competition) şi Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) verificarea conformităţii planului de investiţii transmis de România şi a procedurilor de achiziţie cu legislaţia europeană, inclusiv analiza eventualelor elemente de ajutor de stat (cazul Şantierului Naval Mangalia) şi solicitarea documentaţiei justificative aferente fiecărei procedurii. De asemenea, solicităm analizarea eventualelor nereguli financiare şi a posibilelor prejudicii aduse intereselor financiare ale Uniunii Europene.
De asemenea, BNS cere Parchetului European (EPPO) verificarea transparenţei şi legalităţii procedurilor de achiziţie derulate în cadrul implementării programului SAFE, având în vedere vulnerabilităţile procedurale semnalate în spaţiul public, precum şi analizarea existenţei unor eventuale fapte care ar putea aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în măsura în care acestea intră în competenţa EPPO.
Totodată, Curtea Europeană de Conturi a fost sesizată pentru includerea implementării programului SAFE în România în planurile de audit privind eficienţa utilizării fondurilor europene, iar Ombudsmanului European, pentru evaluarea modului în care instituţiile europene gestionează sesizările referitoare la implementarea instrumentului SAFE.
Blocul Naţional Sindical a menţionat că reprezintă aproximativ 300.000 de membri, reuniţi în aproximativ 930 de sindicate şi peste 30 de federaţii profesionale, inclusiv lucrători din industria de apărare şi aeronautică, precum şi din sectoare economice direct interesate de implementarea acestui program.
”Demersul BNS are ca obiectiv exclusiv protejarea interesului public şi apărarea drepturilor membrilor săi, care ar fi direct afectaţi de o implementare neconformă a programului SAFE, prin care sunt puse la dispoziţia României peste 16 miliarde de euro”, arată sindicaliștii.
Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...