Probleme mari pentru OpenAI înaintea posibilei listări la bursă. Plecările mai multor directori ridică ”un uriaş semnal de alarmă” pentru investitori

Plecarea bruscă a mai multor directori de rang înalt de la OpenAI provoacă îngrijorare în rândul investitorilor, într-un moment în care compania se pregăteşte pentru o posibilă listare la bursă şi încearcă să justifice evaluarea de 852 de miliarde de dolari, transmite CNBC, relatează News.ro.
News.ro - S, 15 aug. 2026, 15:43
Probleme mari pentru OpenAI înaintea posibilei listări la bursă. Plecările mai multor directori ridică ”un uriaş semnal de alarmă” pentru investitori

Denise Dresser, directorul pentru venituri al OpenAI, şi-a anunţat joi plecarea după numai opt luni în companie. Anunţul a venit la două zile după ce Brad Lightcap, unul dintre cei mai vechi directori ai OpenAI, a decis să plece după opt ani.

Fidji Simo, care conducea activităţile de produs şi business, părăsise deja compania în iulie, iar alţi patru directori plecaseră în aprilie.

 

Investitorii au fost surprinşi de plecarea lui Denise Dresser

Dresser fusese recrutată în decembrie după mai mult de un deceniu petrecut în funcţii de conducere la Salesforce şi avea misiunea de a dezvolta afacerile OpenAI cu companiile, un segment important în competiţia directă cu Anthropic.

În aprilie, ea preluase şi o parte dintre responsabilităţile lui Lightcap, ceea ce îi sporise rolul în conducerea OpenAI.

Doi investitori ai companiei au declarat pentru CNBC că au fost surprinşi de plecarea acesteia.

”Directorii care pleacă de la OpenAI înaintea IPO-ului reprezintă un uriaş semnal de alarmă”, a afirmat Kevin McCormick, fondatorul startupului AI SignAudit.AI. El a remarcat că Dresser ar fi putut renunţa la un pachet important de remuneraţie prin plecarea după mai puţin de un an.

OpenAI a depus în iunie, în mod confidenţial, documentele pentru IPO, dar nu a anunţat deocamdată când ar urma să aibă loc listarea.

 

OpenAI încearcă să demonstreze că afacerile continuă să crească

În ciuda instabilităţii de la vârf, compania susţine că activitatea comercială continuă să avanseze puternic.

Preşedintele OpenAI, Greg Brockman, le-a transmis angajaţilor că veniturile calculate la ritm anualizat au crescut cu peste 20% în iulie faţă de luna precedentă, iar segmentul clienţilor de business a avansat cu 32%.

OpenAI a anunţat şi că afacerea sa pentru companii a ajuns la 2 milioane de clienţi, dublu faţă de anul anterior. În aprilie, Dresser afirma că segmentul enterprise genera aproximativ 40% din veniturile companiei şi era pe cale să ajungă la acelaşi nivel cu afacerea destinată consumatorilor până la sfârşitul lui 2026.

Dresser va fi înlocuită de Dali Rajic, fost preşedinte şi director operaţional al companiei de securitate cibernetică Wiz.

Conducerea OpenAI, sub presiune înaintea listării

Plecările pun o presiune suplimentară asupra directorului general Sam Altman (foto) şi a preşedintelui Greg Brockman pentru a demonstra stabilitatea companiei.

Investitorii urmăresc deja concurenţa tot mai puternică din partea Google şi Anthropic, precum şi popularitatea modelelor AI cu ponderi deschise şi costuri mai reduse.

Directorul financiar Sarah Friar urmează să discute cu investitorii, iar Brockman este aşteptat să participe pentru a prezenta strategia companiei. Întâlnirea fusese programată anterior, însă Friar este aşteptată să abordeze şi recentele schimbări din conducere.

 

OpenAI are un istoric de instabilitate la nivelul conducerii

Actualele plecări se adaugă unui istoric tumultuos. În 2023, Sam Altman a fost înlăturat brusc din funcţia de director general după ce consiliul de administraţie a afirmat că acesta nu fusese „consecvent sincer” în comunicarea cu membrii săi. Altman a revenit însă la conducere după numai câteva zile, pe fondul presiunilor investitorilor şi angajaţilor.

Potrivit unor foşti angajaţi citaţi de CNBC, OpenAI are de mult timp o cultură organizaţională în care recrutările şi concedierile se produc rapid, unul dintre aceştia descriind mediul drept unul de presiune foarte ridicată.

Valul actual de plecări intervine însă într-un moment mult mai sensibil: OpenAI se apropie de o posibilă listare de proporţii, iar stabilitatea echipei de conducere va fi atent analizată de investitorii cărora compania trebuie să le justifice evaluarea de 852 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
India are un plan de instruire în decurs de un an a zece milioane de tineri în domeniul inteligenței artificiale, pentru a se poziționa în fruntea cursei tehnlogice
India are un plan de instruire în decurs de un an a zece milioane de tineri în domeniul inteligenței artificiale, pentru ...
Prim-ministrul indian Narendra Modi a anunţat sâmbătă lansarea unei iniţiative naţionale de a instrui zece milioane de tineri în domeniul inteligenţei artificiale (IA) în următoarele......
Moscova susține că a cucerit 19 localități din sud-estul Ucrainei în această campanie de vară
Moscova susține că a cucerit 19 localități din sud-estul Ucrainei în această campanie de vară
Trupele ruse au preluat controlul a 19 aşezări din regiunile Dnipropetrovsk şi Zaporojie din sud-estul Ucrainei în timpul ...
Cifre incredibile azi: Peste 80% din consumul național de energie electrică a ajuns să fie acoperit de parcurile fotovoltaice
Cifre incredibile azi: Peste 80% din consumul național de energie electrică a ajuns să fie acoperit de parcurile fotovoltaice
Este zi de week-end, însorită, cu temperaturi nu foarte mari și consum foarte mic de energie la jumătatea zilei. Fără ...
Zelenski: Ucraina a atacat cu rachete o bază a agenției spațiale ruse Roscosmos din regiunea Samara și o bază aeriana din orașul Nijni Novgorod
Zelenski: Ucraina a atacat cu rachete o bază a agenției spațiale ruse Roscosmos din regiunea Samara și o bază aeriana ...
Forţele armate ucrainene au atacat cu rachete centrul spaţial şi de rachete al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos din ...