Procesul de integrare europeană a Turciei – 25 de ani de frustrări

Adaugă-ne ca sursă preferată

Poate o ţară musulmană, care se întinde în bună parte pe continentul asiatic, să devină membră a Uniunii Europene? În ce priveşte Turcia, răspunsul la întrebare e afirmativ. Şi aceasta de mai multă vreme. Cum vede, însă, lucrurile UE?

Pe 14 aprilie 1987, Turcia a solicitat primirea în Comunitatea Europeană, precursoarea UE. De atunci s-a scurs un sfert de veac, în care nu s-au înregistrat, totuşi, progrese notabile, în procesul de integrare. E drept, Turcia a obţinut, în 1999, statutul de candidat la integrare, pentru ca în 2005 să demareze negocierile oficiale de aderare cu Ankara. Negocieri, însă, cu final deschis. La ce termen ar putea fi primită Turcia în marea familie europeană, e la fel de neclar ca acum 25 de ani, relateaza Deutsche Welle. 

Prea mult pentru UE

Unele state europene, precum Germania şi Franţa, au încă mari rezerve faţă de primirea Turciei în UE şi frânează, într-un fel sau altul, acest proces. Europarlamentul creştin-democrat german, Elmar Brok e de părere că probleme există şi de o parte şi de alta. Brok crede că Uniunea Europeană n-ar putea face faţă, astăzi, primirii unei ţări aşa de mari cum e Turcia. Că ar fi suprasolicitată. Pe de altă parte, mai arată el, nu trebuie pierdut din vedere că Turcia încă nu îndeplineşte criteriile de aderare. Probleme se constată la capitolele: respectarea drepturilor minorităţilor, libertatea religioasă, egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul şi dosarul cipriot. Mai ales datorită acestei din urmă teme, negocierile de aderare au intrat, în 2006, în impas. Guvernul de la Ankara nu recunoaşte Ciprul, între timp membru al UE. În plus, nordul insulei se află în continuare sub ocupaţie turcească. În fine, mulţi sunt de părere în UE că Turcia nu aparţine Europei – nici din punct de vedere geografic, nici cultural – şi cred că în cazul unei integrări, Turcia ar putea deveni o povară pentru spaţiul comunitar.

Semnal adresat lumii islamice

Susţinătorii aderării, subliniază, în schimb, importanţa geostrategică a Turciei. Ponderea economiei europene în lume a scăzut, iată de ce, mai spun aceştia, e benefică extinderea UE. Primirea Ankarei ar mai însemna şi un semnal important adresat turcilor care trăeisc în spaţiul comunitar şi ar contribui la reducerea tensiunilor dintre lumea occidentală şi cea musulmană.

Deocamdată, însă, poziţiile sunt tot mai dure. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, acuză UE de blocarea procesului de aderare, iar UE reproşează Ankarei că nu depune destule eforturi pe calea democratizării ţării. „Există frustrări de ambele părţi”, apreciază comisarul european pentru Integrare, Stefan Füle. Semnificativ e şi titlul unui articol publicat pe această temă de Frankfurter Rundschau: „Prietenul străin al Europei”.

UE – un club creştin?

Deputatul german ecologist, Reinhard Bütikofer, atrage atenţia că un aspect important al discuţiilor îl constituie, pe lângă criteriile politice şi economcie, cele de ordin cultural. În opinia sa, rezervele faţă de primirea Turciei în UE se datorează şi unor prejudecăţi culturale şi explică:

„Cum definim indentitatea europenă? Dacă UE e un club creştin, atunci Turcia nu are ce căuta printre membri săi. Dacă însă Europa e dispusă să ia în serios istoria europeană a islamului, atunci va trebui să ia în serios şi cererea Truciei de integrare europeană”.