Procesul de listare a Electrica s-a încheiat. Ce spune Guvernul

Guvernul salută încheierea cu succes a procesului de listare a societăţii Electrica, precum şi implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în privatizarea companiei.
Economica.net - S, 28 iun. 2014, 07:36
Procesul de listare a Electrica s-a încheiat. Ce spune Guvernul

”În urma cu ceva timp, când vorbeam despre viitoarea listare de succes a Electrica în luna iunie a acestui an, erau foarte mulţi care aveau îndoieli că acest lucru se poate întâmpla. Am reuşit să facem această listare, cea mai mare de pe bursa românească, într-un context de piaţă care poate fi uşor calificat drept unul dificil”, a spus premierul Victor Ponta, potrivit unui comunicat al Executivului remis sâmbătă AGERPRES.

Prim-ministrul a salutat, totodată, decizia BERD de a investi la Electrica şi a apreciat că acest fapt va influenţa şi alţi investitori străini să se implice pe piaţa de energie din România.

”Am încurajat prin acest proces dezvoltarea pieţei de capital din România. Mă bucură participarea mare şi reacţia de încredere manifestată de investitori, atât de către cei externi, cât şi de cei din România. Consider că reprezintă semnale importante, pe care le interpretez ca fiind o dovadă de încredere în ultimele evoluţii ale economiei autohtone şi mă refer aici la creşterea economică şi la îmbunătăţirea recentă a ratingului de ţară. Totodată, acest proces este numai o parte din strategia Guvernului de a creşte performanţa, integritatea şi transparenţa în companiile de stat. Salut pe această cale şi decizia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare de a investi în acţiunile Electrica. Acest lucru ne arată că avem o companie ce este privită ca un jucător important pe piaţa de energie europeană şi care are un viitor frumos în faţă. Decizia BERD va influenţa cu siguranţă, în sens pozitiv, şi alţi investitori interesaţi să se implice pe piaţa de energie din România, despre care nu am reţineri să afirm că este una dintre cele mai dinamice şi cu cel mai mare potenţial din regiune”, a adăugat Ponta. 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...