ProCredit Bank a redus dobânda la creditul de investiţii

ProCredit Bank a redus dobânda la creditul de investiţii, iar în cadrul Programului pentru Competitivitate şi Inovare în baza acordului cu Fondul European de Investiţii, banca oferă finanţare în condiţii preferenţiale, respectiv garanţii la costuri zero pentru sume până la 100.000 euro şi dobânzi reduse faţă de nivelul standard.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 11:31
ProCredit Bank a redus dobânda la creditul de investiţii

Clienţii pot accesa în sucursalele ProCredit Bank finanţări pentru cumpărare terenuri agricole, construcţie sau extindere ferme, achiziţie echipamente sau animale.

Potrivit unui comunicat al băncii remis luni AGERPRES, creditul de investiţii este soluţia care permite finanţarea integrală a proiectului de investiţii, întrucât banca nu solicită obligatoriu un avans de la client. Mai mult decât atât, în cadrul Programului pentru Competitivitate şi Inovare în baza acordului cu Fondul European de Investiţii, banca oferă finanţare în condiţii preferenţiale, adică garanţii la costuri zero pentru sume până la 100.000 euro şi dobânzi reduse faţă de nivelul standard.

Acest credit se poate acorda pe o perioada extinsă de finanţare, putând avea o maturitate de până la 15 ani, ceea ce oferă producătorilor agricoli o flexibilitate sporită în gestionarea activităţii financiare. În acest sens, planul de rambursare este adaptat specificului activităţii, clienţii putând opta pentru o perioadă de graţie de până la 12 luni şi/sau pentru plata unor rate inegale, în funcţie de sezonalitatea afacerii.

Clienţii care au un proiect de investiţii cofinanţat din Fonduri Europene, la ProCredit Bank beneficiază de consultanţă şi finanţare integrală a proiectului respectiv, dar şi de dobânzi reduse şi garanţii europene fără costuri.

‘De 12 ani ProCredit Bank susţine agricultorii din Romania cu soluţii de finanţare flexibile şi avantajoase care să le ofere suportul necesar în planurile de dezvoltare a afacerilor. Am acordat până acum peste 50.000 credite agricole cu o valoare totală mai mare de 280 milioane euro şi ne propunem ca şi în 2014 să rămânem una din băncile principale care investeşte în agricultura românească şi pe care producătorii agricoli se pot baza. Avem încheiate convenţii cu APIA, FGCR, FNGCIMM, şi astfel, ne asigurăm că le oferim clienţilor noştri o gamă completă de produse de finanţare şi condiţiile cele mai avantajoase pentru un parteneriat pe termen lung’, Andreea Enache, director Divizia Dezvoltare Afaceri.

La sfârşitul anului 2013, banca avea un portofoliu de credite agricole în derulare în valoare de 82,8 milioane euro, înregistrând o creştere de 20% faţă de anul 2012. Din total portofoliu de credite al băncii, aproximativ 30% reprezintă credite agricole, cifre care demonstrează implicarea ProCredit Bank în susţinerea sectorului agricol din România.

În România, ProCredit Bank a fost înfiinţată în 2002 şi reprezintă rezultatul unui parteneriat între instituţii financiare de renume internaţional – ProCredit Holding şi IPC.

Te-ar mai putea interesa și
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming și devin principalul motor de creștere pentru industria media. GenAI schimbă regulile retenției și monetizării în domeniu – studiu Deloitte
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming și devin principalul motor de creștere pentru industria ...
Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming și industria de divertisment, petrecând mai mult timp pe platforme și cheltuind mai mult......
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare a pieței de capital
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare ...
Prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Gabriel Avramescu (foto) a anunțat, pe contul său de Likedin,că ...
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului până la Piaţa Unirii
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri că în primăvară vor începe lucrările de amenajare pe Bulevardul ...
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
O dronă de atac rusească a lovit vineri sediul principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), situat în centrul ...