Procuror: Niciunul dintre şoferii implicaţi în cel mai grav accident de pe A2 nu consumase alcool

Toţi şoferii din cele 27 de maşini implicate în accidentul de pe A2 şi o parte dintre cei cinci implicaţi în tamponarea ulterioară au fost audiaţi de poliţiştii şi procurorii care au deschis un dosar penal în urma accidentului de sâmbătă, fiind făcute testări cu aparatele etilotest care au arătat că niciunul nu consumase alcool, arată pentru News.ro Liliana Bănescu, prim-procuror al Parchetului de lângă Judecătoria Lehliu, coordonatorul anchetei.
Economica.net - D, 06 nov. 2016, 19:29
Procuror: Niciunul dintre şoferii implicaţi în cel mai grav accident de pe A2 nu consumase alcool

„Au fost audiaţi toţi şoferii din cele 27 de maşini implicate efectiv şi o parte din ceilalţi, mai sunt până la 32 în total. Au fost audiaţi şoferii din cele 27 de maşini care au fost implicate efectiv şi faţă de care facem verificări. Au fost testaţi cu aparatele etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei dar niciunul nu a apărut că ar fi consumat alcool, rezultatele sunt negative (…) S-au audiat o parte dintre persoanele vătămate, cele care erau la spitale, în măsura în care s-a putut lua, la momentul respectiv, o declaraţie pentru că multe s-au simţit rău şi abia astăzi se va continua.”, spune pentru News.ro Liliana Bănescu, prim-procuror al Parchetului de lângă Judecătoria Lehliu.

Liliana Bănescu mai spune că, de duminică, au început verificările tehnice ale maşinilor implicate, la finalul acestor proceduri urmând ca proprietarii să poată ridica vehiculele.

„La sediul biroului A2 (al Poliţiei Rutiere -n.r.) se face verificarea tehnică a celor 27 de autovehicule. Sunt experţi veniţi care, în prezenţa şoferilor, proprietarilor şi a organelor de urmărire penală, a experţilor efectuează verificarea fiecărei maşini pentru a se stabili dacă, din punct de vedere tehnic, au corespuns”, mai spune Liliana Bănescu.

Accidentul de sâmbătă dimineţă ar putea fi tratat drept accident de muncă deoarece unul dintre microbuzele implicate transporta agenţi de pază. Urmează ca procurorii să obţină documentele de angajare ale agenţilor de pază dar şi felul în care se desfăşura transportul.

„Cerem de la firma de pază, dacă toate persoanele erau angajate legal, dacă cursa era efectuată legal pe traseul care trebuia. (…) De acum se iau acte pentru a se vedea dacă cele două microbuze se deplasau în condiţii legale, respectiv dacă aveau licenţă de transport întrucât unul dintre ele efectua nu ocazional ci permanent pe traseul acesta, să vedem dacă avea licenţă de transport, licenţă de traseu. S-au ridicat cele două aparate tahograf pentru a se vedea dacă au fost respectaţi timpii de pauză. „, mai arată procurorul.

Primul şofer care a fost implicat în accidentul de sâmbătă, pe autostrada A2, un instructor auto care încerca să ajungă la Brăila, spune că se afla pe banda a doua a autostrăzii şi a redus viteza până la 30 de kilometri pe oră atunci când a constatat că vizibilitatea este foarte slabă din cauza ceţii. De asemenea, surse din anchetă spun că ultima maşină care a intrat în vehiculele avariate şi blocate pe autostradă a rămas cu kilometrajul blocat la viteza de 118 kilometri pe oră.

„Eram prima maşină. A venit cineva din spate şi m-a lovit. Eram la volan, circulam pe banda doi. Se poate circula şi pe banda întâi şi pe banda doi. Nu eram staţionat. Am redus viteza pentru că scria pe panourile alea să reducem viteza. Eu am redus viteza, îmi apăr viaţa mea. Nu aveam elev. Mergeam la Brăila la o pomană”, spune Ion Marin Tira care este instructor auto.

Potrivit datelor din anchetă, Dacia Logan condusă de instructorul auto a fost lovită de un autoturism Volkswagen. Surse apropiate anchetei arată că ultima maşină care a lovit blocul de maşini avariate care erau pe autostradă avea kilometrajul blocat la viteza de 118 kilometri/oră.

Accidentul de sâmbătă dimineaţă este cel mai grav eveniment rutier produs vreodată pe Autostrada Soarelui, spun poliţiştii de la Poliţia Rutieră. Patru oameni au murit iar 57 au fost răniţi.
Dosarul penal deschis de procurori şi de poliţişti priveşte fapte de ucidere din culpă şi vătămare corporală, ambele infracţiuni comise în formă agravantă.

Te-ar mai putea interesa și
De ce este important să alegi un cazinou aprobat de ONJN
De ce este important să alegi un cazinou aprobat de ONJN
România este una dintre țările în care industria jocurilor de noroc online se simte ca acasă. Este un domeniu de mare succes, motiv pentru care numărul caselor de pariuri și al cazinourilor......
România, printre ţările UE cu cele mai importante scăderi ale preţurilor producţiei industriale în luna februarie
România, printre ţările UE cu cele mai importante scăderi ale preţurilor producţiei industriale în luna februarie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna februarie 2026, comparativ cu luna ianuarie ...
Este Betano legitim? 12 lucruri despre brand pe care să le cunoști înainte să pariezi
Este Betano legitim? 12 lucruri despre brand pe care să le cunoști înainte să pariezi
Te gândești să îți faci cont pe Betano, dar vrei să știi clar dacă platforma este sigură și legală? E o întrebare ...
JD Vance, la Budapesta: Războiul din Ucraina este cel mai dificil de „rezolvat”. Mulţi lideri UE nu par interesaţi de finalizarea conflictului
JD Vance, la Budapesta: Războiul din Ucraina este cel mai dificil de „rezolvat”. Mulţi lideri UE nu par interesaţi ...
Vicepreşedintele american JD Vance a descris miercuri la Budapesta conflictul din Ucraina drept "războiul cel mai dificil ...