Procurorii DNA efectuează percheziții în 12 locații din județul Iași într-un dosar penal în care sunt vizate fapte de corupție

Procurorii DNA efectuează joi dimineață percheziții în 12 locații din județul Iași într-un dosar penal în care sunt vizate fapte de corupție comise în ultimii cinci ani. Potrivit surselor publicației locale „Ziarul de Iași”, percheziții au loc inclusiv la Institutul de Boli Cardiovasculare și la Spitalul de Neurochirurgie din oraș, scrie Hotnews.
Economica.net - J, 10 apr. 2025, 13:28
Procurorii DNA efectuează percheziții în 12 locații din județul Iași într-un dosar penal în care sunt vizate fapte de corupție

De asemenea, publicația locală relatează că în dosar este vizată și o firmă de imagistică care are contracte cu cele două spitale.

Potrivit unor surse citate de G4Media, în dosar sunt vizați medici care sunt suspectați că au luat mită pentru efectuarea de operații și emiterea de documente medicale pentru obținerea de certificate de handicap și pensii.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2020-2025.

În cursul zilei de 10 aprilie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii în 12 locații, dintre care două (2) sunt sedii de instituții publice situate în municipiul lasi, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.

La perchezițiile de joi iau parte Direcția Generală Anticorupție, Brigada de Operațiuni Speciale Iași, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt expuși și să fie......
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...