Producția de gaze a Romgaz e pe tobogan, al doilea trimestru consecutiv în care extrage mai puțin decât Petrom

Romgaz, în mod tradițional cel mai mare producător de gaze din România, a raportat o creștere a producției în al treilea trimestru al anului, dar pe ansamblul primelor nouă luni extracția este în scădere accentuată, minus 19%.
Mihai Nicuţ - J, 29 oct. 2020, 08:52
Producția de gaze a Romgaz e pe tobogan, al doilea trimestru consecutiv în care extrage mai puțin decât Petrom

Producția de gaz metan a Romgaz a fost de 952 de milioane de metri cubi în al treilea trimestru al anului, în ușoară creștere față de cea din trimestrul precedent (era 883 mil. mc), dar în scădere atât față de aceeași perioadă a anului trecut (1,25 miliarde), cât și față de producția prognozată – Romgaz prezintă o scădere de 23,8% la acest ultim capitol.

La nivelul primelor nouă luni ale anului, producția de gaze a Romgaz a fost de aproape 3,2 miliarde de metri cubi, cu 19% mai mica decât cea aferentă primelor trei trimestre din 2019, și, la fel, mai mica tot cu 19% față de prognoză.

Spre comparație, producția de gaze naturale a celuilalt mare producător, Petrom, a scăzut cu 5% în trimestrul 3 al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, și a fost de 1,02 miliarde de metri cubi, deci peste cea a Romgaz, în condițiile în care, traditional, lucrurile stăteau invers.

Este al doilea trimestru consecutiv în care Romgaz a extras mai puțin decât Petrom.

De asemenea, dacă ne uităm la datele la nouă luni, declinul producției de gaze a Petrom a fost de doar 5% – compania petrolieră a produs 3,18 miliarde de metri cubi de gaze, deci doar cu puțin sub ce a raportat Romgaz – 3,197 miliarde.

La nivelul vânzărilor, situația a fost, din nou, mai bună în al treilea trimestru (770 mil. mc față de 755 în al doilea trimestru) dar, pe ansamblul primelor nouă luni, situația este destul de rea: 2,97 miliarde de metri cubi față de 3,64 miliarde vândute în primele trei trimestre din 2019, deci o scădere de 18,4%.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane din domeniul sănătăţii, inclusiv cu reprezentanţii Pfizer, anunţate de Guvernul Bolojan
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, urmează să se întâlnească, în perioada 14-18 aprilie, la Washington DC, cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane......
Ce vrea Rusia de la noul lider al Ungariei, Peter Magyar, după înfrângerea lui Viktor Orban
Ce vrea Rusia de la noul lider al Ungariei, Peter Magyar, după înfrângerea lui Viktor Orban
Kremlinul a declarat luni că speră să continue "legăturile sale extrem de pragmatice" cu noua conducere politică a Ungariei, ...
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe ...
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...