Producătorii, traderii şi furnizorii de energie electrică vor plăti, de la 1 septembrie, o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică

Producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro vor plăti, începând cu data de 1 septembrie, o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, conform proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, anunţă Agerpres.
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 18:08
Producătorii, traderii şi furnizorii de energie electrică vor plăti, de la 1 septembrie, o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică

Această prevedere nu va fi aplicată în cazul capacităţilor de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare acestei ordonanţe de urgenţă, şi nici companiilor care furnizează servicii publice de termie care produc energie electrică prin cogenerare, scrie Agerpres.

Proiectul mai prevede raportarea la ANRE a contractelor bilaterale încheiate pe piaţa angro prin negociere directă, în termen de 2 zile lucrătoare de la data încheierii.

Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică se va calcula, declara şi plăti de către vânzător lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează. Sumele reprezentând contravaloarea contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică se vor plăti într-un cont distinct de disponibil în lei deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale centrale competente, codificat cu codul de identificare fiscală al plătitorului, potrivit Agerpres.

În primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, sumele încasate în contul prevăzut se virează de unităţile Trezoreriei Statului într-un cont distinct de disponibil în lei deschis pe numele Ministerului Finanţelor deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, denumit „Fondul pentru Tranziţie Energetică”.

Te-ar mai putea interesa și
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie de insolvenţă, de faliment şi nici nu vom fi, a susţinut, marţi, la un......
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează ...
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...