Producătorul de componente auto Forvia va accelera concedierile în Europa

Producătorul de componente auto Forvia şi-s revizuit vineri, pentru a doua oară în ultimele trei luni, estimările referitoare la vânzările şi profitul anual, pe fondul provocărilor înregistrate pe pieţele din Europa şi America de Nord, precum şi al întârzierilor din China, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 27 sept. 2024, 16:23
Producătorul de componente auto Forvia va accelera concedierile în Europa

„Comparativ cu situaţia de anul trecut, am pierdut aproape două milioane de vehicule, şi această cifră ar putea să crească până la finele anului”, a declarat directorul general Patrick Koller la o conferinţă cu analiştii, la care a fost întrebat despre evoluţia cererii de automobile la nivel mondial.

Conform noilor previziuni, publicate vineri, Forvia se aşteaptă să înregistreze în acest an o cifră de afaceri cuprinsă între 26,8 şi 27,2 miliarde de euro, faţă de una cuprinsă între 27,5 şi 28,5 miliarde de euro, cât estima anterior. De asemenea, grupul francez mizează pe o marjă operaţională cuprinsă între 5% şi 5,3% din vânzări, mai puţin decât una cuprinsă între 5,6% şi 6,4% din vânzări cât prognoza iniţial.

Al şaptelea mare producător mondial de componente auto, care are activităţi şi în România, a precizat că în acest context intenţionează să accelereze planurile vizând reducerea forţei de muncă din Europa.

Din cele 10.000 de posturi pe care intenţionează să le elimine în Europa pe parcursul următorilor cinci ani, Forvia intenţionează să elimine peste 2.800 de posturi până la finele acestui an, urmând ca până la finele lui 2025 să fie desfiinţate, în total, 5.800 de posturi. În plus, majoritatea reducerilor de posturi, care iniţial urmau să se deruleze în perioada 2024-2028, se vor încheia până la finele anului 2027.

„Obiectivul este în mod clar o accelerare. De aceea am spus că peste 90% din restructurări vor fi făcute cu un an înainte de finalul intervalului planificat, ceea ce înseamnă o accelerare”, a spus Koller.

Forvia, grupul format în urma fuziunii firmelor Faurecia şi Hella, furnizează componente pentru constructori auto precum Stellantis şi Volkswagen, care se confruntă în prezent cu greve, posibile închideri de uzine şi o cerere slabă pentru automobile electrice.

În România, grupul Forvia are cinci fabrici Faurecia la Tălmaciu, Craiova, Mioveni, Râmnicu Vâlcea, Căţeasca şi încă cinci centre de proiectare şi dezvoltare, un centru administrativ şi trei unităţi de producţie HELLA la Timişoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea şi Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat duminică să "asigure" securitatea ţării şi să facă faţă "provocărilor", în momentul în care Kievul îşi continuă atacurile asupra......
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Conducerea Poloniei vede un risc tot mai mare de provocări ruseşti de-a lungul flancului estic al NATO, a declarat colonelul ...
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Prețul mediu de vânzare al smartphone-urilor la nivel mondial va crește de la 467 de dolari în 2025 la 565 de dolari ...
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul a anunţat duminică ieşirea pe Bursa de Valori egipteană (EGX) a trei noi companii publice petroliere, dând astfel ...