Producătorul de inputuri organice Norofert raportează un profit în creștere cu 68% pentru primele șase luni din 2025

Producătorul de inputuri organize Norofert a înregistrat în primul semestru al anului 2025 o cifră de afaceri de 19 milioane de lei, în ușoară scădere față de anul trecut, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 22 sept. 2025, 20:56
Producătorul de inputuri organice Norofert raportează un profit în creștere cu 68% pentru primele șase luni din 2025

Cu toate acestea, la nivel consolidat, compania și-a îmbunătățit profitabilitatea, după trei ani agricoli dificili. Rezultatul operațional a urcat cu 65%, până la 6,1 milioane de lei, iar profitul net a ajuns la 3,2 milioane de lei, cu aproximativ 68% peste nivelul din primul semestru al anului precedent, în contextul eficientizării activității, focusului pe producția proprie și rezultatelor înregistrate la ferma Zimnicea.

Performanța se va menține în creștere în acest an, în contextul perspectivei unei recolte bune, influențată de condițiile favorabile din primele luni ale lui 2025.

„Pentru noi, rezultatele din prima jumătate a anului nu sunt doar cifre, ci dovada faptului că Norofert poate rămâne alături de fermieri și parteneri chiar și atunci când sectorul trece prin încercări majore, cum au fost ultimii trei ani. Deși 2025 va aduce o recoltă mai bună, nu poate compensa dificultățile anilor trecuți, motiv pentru care prioritățile rămân producția eficientă și valorificarea oportunităților de pe piețele externe. Faptul că filiala noastră din SUA a devenit autonomă încă din primul an și că proiectul din Brazilia prinde contur arată cât de repede putem adapta și scala modelele noastre de afaceri în piețe diferite. În același timp, investițiile în cercetare și în sistemele de irigații din România ne oferă stabilitatea necesară pentru a construi pe termen lung, într-un mod sustenabil”, a declarat Vlad Popescu (foto), președintele Consiliului de Administrație.

Proiectul din Chapeco, Brazilia, urmează să devină operațional în a doua parte a anului, marcând un pas important în extinderea internațională a Norofert. În același timp, cele două fabrici din America consolidează prezența Norofert pe piețele externe. Pentru 2025, compania estimează că vor aduce o contribuție de aproximativ 7% la cifra sa de afaceri.

 

Cifre cheie consolidate în S1 2025:

o Activele imobilizate: 30,3 milioane de lei, în creștere cu 9,5%, în special ca urmare a investițiilor realizate în laboratorul de cercetare și în sistemul de irigații din Zimnicea;
o Datorii totale: 71,4 milioane de lei, o creștere de 14%, determinată în principal de investițiile pe piețele externe, creșterea cheltuielilor de finanțare și avansurile efectuate către furnizori;
o Venituri din exploatare: au ajuns la 22,2 milioane de lei, susțin ritmul de dezvoltare al companiei;
o Cheltuieli de exploatare: 16,1 milioane lei, o scădere de 25%, determinată în principal de reducerea cheltuielilor cu materialele și de eficientizarea costurilor de producție;
o Rezultatul operațional: a urcat cu 65%, până la 6,1 milioane de lei, ca urmare a contractelor încheiate pentru produse din portofoliul propriu și performanța foarte bună a fermei Zimnicea;
o Profitul net: a ajuns la 3,2 milioane lei, o creștere de 68% față de S1 2024, confirmând eficiența strategiei de dezvoltare și măsurilor luate pentru traversarea perioadei dificile din agribusiness.

Situațiile privind rezultatele financiare sunt prezentate atât conform RAS, cât și în conformitate cu IFRS (Standardele Internaționale de Raportare Financiară). Rezultatele consolidate ale grupului includ atât performanțele companiei mamă, Norofert S.A., cât și ale filialei Agroprod CEV S.R.L., deținută în proporție de 100%. Agroprod CEV cultivă în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, județul Teleorman. În consolidare s-a luat în calcul și procentul de 51% din rezultatele obținute de NOROFERT AG LLC.

Din 2020 Norofert este listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO și din octombrie 2021 acțiunile Norofert sunt incluse în indicele BETAeRO. De-a lungul celor 5 ani de activitate în piața de capital, Norofert a atras 14 milioane de lei prin majorări de capital și 18,5 milioane de lei două emisiuni de obligaţiuni corporative. Obligațiunile corporative ale companiei sunt tranzacționate în piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul NRF29 începând cu 27 ianuarie 2025.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat 6 milioane de euro pentru lucrări de amenajare
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat ...
Hala Laminor se transformă în mall. Algorithm Construcții, firmă deținută de Primăria Sectorului 3, primește încă șase milioane de euro pentru amenajarea unui mall în hala care a......
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un jucător la loteria Powerball din Arkansas primeşte un cadou de neuitat pentru sărbători - a nimerit toate cele şase ...
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
Ministerul Apărării din China a acuzat joi Statele Unite că "accelerează alunecarea către o situaţie de război periculoasă" ...
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele 11 luni din 2025, cu 21,22%, comparativ ...