Producătorul de mezeluri Cris-Tim a cumpărat procesatorul de carne Diavist din Măgureni-Prahova

Compania de familie Cris-Tim (unul dintre marii producători de mezeluri), condusă de familia Timiş, anunţă că a finalizat achiziţia unităţii de producţie a cărnii procesate Diavist din comuna Măgureni, Judeţul Prahova, deţinută de familia Cord, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 12 dec. 2017, 12:02
Producătorul de mezeluri Cris-Tim a cumpărat procesatorul de carne Diavist din Măgureni-Prahova

„Fabrica Diavist are o capacitate de producţie de 20 de tone pe zi de carne procesată, aceasta variind în funcţie de structura de producţie ce urmează a fi dezvoltată acolo”, menţionează reprezentanţii Cris-Tim, scrie MEDIAFAX.

„Am achiziţionat această unitate de producţie deoarece anticipăm că anul viitor vom ajunge la capacitatea maximă în fabricile noastre de la Filipeştii de Pădure. Şi, ţinând cont de noile game de produse pe care intenţionăm să le dezvoltăm în viitorul apropiat, am fi putut avea o problemă din perspectiva producţiei”, a declarat preşedintele şi fondatorul grupului Cris-Tim, Radu Timiş.

Anul acesta, piaţa mezelurilor a consemnat un număr semnificativ de tranzacţii importante, cum ar fi intrarea pe piaţă a două dintre cele mai mari grupuri din domeniul alimentar la nivel mondial – Sigma Alimentos şi WH Group – prin preluarea companiilor Caroli Foods şi Elit.

Radu Timiş a mai declarat „Continuăm să investim şi anul care vine în noi capacităţi de producţie, în tehnologizare, deoarece credem cu tărie că piaţa va continua să evolueze pe un trend pozitiv şi noi vom continua să surprindem consumatorul”.

Tranzacţia prin care Cris-Tim a preluat Diavist vine oarecum surprinzător în luna decembrie – o perioadă când companiile pregătesc închiderea de an şi bugetele pentru anul următor.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...