Producătorul de panificaţie Vel Pitar, vândut grupului mexican Bimbo – Profit.ro

Producătorul de panificație Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din România, controlat de fondul de investiții Broadhurst Investments, a fost vândut grupului mexican Bimbo, unul dintre cele mai mari din lume pe această nișă, au transmis pentru Profit.ro surse apropiate tranzacției.
PROFIT.ro - D, 15 ian. 2023, 10:07
Producătorul de panificaţie Vel Pitar, vândut grupului mexican Bimbo - Profit.ro

Potrivit surselor Profit.ro, tranzacţia este finalizată şi urmează a fi anunţată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo, odată cu redeschiderea acesteia.

Bimbo, fiind un grup de panificaţie, a preferat să cumpere numai Vel Pitar, nu şi business-ul de morărit Şapte Spice, controlat de acelaşi fond de investiţii american Broadhurst, administrat de NCH, conform informaţiilor Profit.ro.

Reprezentanţii NCH au confirmat informaţiile Profit.ro.

„Acţiunile societăţii Vel Pitar SA au fost vândute către grupo Bimbo”, au transmis ei pentru Profit.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...