Magiunul de Topoloveni: Două procese cu producătorii care nu respectă legea magiunului

Economica.net
16 10. 2014
topoloveni_02788900

‘Pe rol avem două procese. Atâta timp cât nu am ajuns la primul termen nu are sens să divulgăm numele lor. Aşteptăm să ne comunice avocatul primul termen. Am discutat cu producătorii şi au spus ‘Ei şi ce dacă!’. A fost o notificare oficială, întâlnire la avocat şi au venit şi au spus ceva de genul că nu îi interesează’, a spus Bibiana Stanciulov.

Stanciulov a precizat că, pentru a dovedi că produsele respective nu respectă standardul, analizele sunt foarte scumpe şi nu toate laboratoarele din România sunt dotate logistic, motiv pentru care unele au fost realizate în afara ţării.

‘În spiritul legii, nu sunt magiunuri pentru că nu sunt realizate din prune proaspete şi nu au minimum 55% substanţă uscată. Magiunul este magiun de 100 de ani românesc. Faptul că în Topoloveni eu am păstrat tradiţia este meritul nostru, dar magiunul aşa s-a făcut în România’, a explicat Bibiana Stanciulov.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS), Sorin Mierlea, a declarat că va susţine producătorul şi ca va face analize comparative pe piaţa magiunului.

Sorin Mierlea şi Bibiana Stanciulov au participat joi la un atelier pe teme pe tema igienei şi alimentaţiei sănătoase din cadrul conferinţei ‘Ferma de familie hrăneşte lumea, protejând planeta’, organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.