Producţia de cărbune a României a crescut cu 14% în 2011

Producţia de cărbune a României s-a ridicat anul trecut la 6,7 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 14,1% mai mare faţă de cea din 2010, şi a reprezentat 0,2% din producţia mondială de cărbune, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 09:29
Producţia de cărbune a României a crescut cu 14% în 2011

 În 2011, producţia de cărbune a fost cu 400.000 tone mai mică faţă de cea din 2001, scrie Agerpres.

Cea mai mare producţie de cărbune a realizat-o China – 1,956 miliarde tone echivalent petrol (tep), urmată de Statele Unite ale Americii – 556,8 milioane tone echivalent petrol. În Uniunea Europeană, producţia de cărbune a crescut anul trecut cu 2,6% la sută, ajungând la 164,3 milioane tone echivalent petrol (4,2% din total).

În ceea ce priveşte consumul de cărbune, acesta a fost în România de 7,1 milioane tone echivalent petrol (plus 16,6% faţă de 2010) şi a reprezentat 0,2% din consumul mondial.

Cel mai ridicat consum s-a înregistrat în China – 1,839 miliarde tone echivalent petrol, SUA – 501,9 milioane tep şi India – 295,6 milioane tep. În Uniunea Europeană consumul a fost de 285,9 milioane tep şi a reprezentat 7,7% din consumul mondial..

România deţinea, la finele anului trecut, rezerve de cărbune de 291 milioane tone, cele mai mari rezerve găsindu-se în SUA – 237,295 miliarde tone, Rusia – 157,01 miliarde tep şi China – 114,5 miliarde tep. Rezervele UE totalizau 56,148 miliarde tep (6,5% din total).

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...