Producţia de gaze a Romgaz a scăzut cu 26,6% în primele nouă luni ale anului

Producătorul naţional de gaze Romgaz a extras, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 3,034 miliarde de metri cubi de gaz metan, în scădere cu 26,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit raportului trimestrial al companiei privind activitatea economico-financiară.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 09:43
Producţia de gaze a Romgaz a scăzut cu 26,6% în primele nouă luni ale anului

Cantitatea totală de gaz metan livrată a fost în scădere cu aproape 20%, ajungând la 2,985 miliarde de metri cubi, din care 2,978 miliarde de metri cubi din producţia internă.

Redevenţele petroliere datorate bugetului statului au scăzut şi ele cu 30%, ajungând la echivalentul a 208 milioane de metri cubi.

Totodată, producţia de energie electrică în centrala de la Iernut a fost cu 18,16% mai mică, până la 902 GWh.

‘Pentru primele nouă luni din 2016 Romgaz şi-a programat investiţii în valoare de 756,5 milioane de lei şi a realizat 380 milioane lei, cu circa 49,8% respectiv 376,5 milioane lei mai puţin decât nivelul investiţiilor programate. Finanţarea investiţiilor s-a făcut exclusiv din surse proprii ale societăţii. Comparativ cu perioada similară a anului 2015, investiţiile realizate în 2016 sunt mai mici cu 272,5 milioane lei, respectiv 41,8%’, se mai arată în raport.

Reprezentanţii companiei au explicat că acest lucru a fost cauzat, în principal, de întârzierile înregistrate în procesele de achiziţii publice, din cauza schimbării cadrului legislativ, întreruperilor înregistrate în promovarea spre achiziţie a execuţiei lucrărilor de foraj, motivate de interpretările legislaţiei privind finanţarea execuţiei unor lucrări de amenajări pe drumuri publice, situate pe traseul ce asigură accesul la forajul sondelor, amânării unor lucrări de foraj de exploatare din cauza scăderii rentabilităţii anumitor proiecte, evaluării suplimentare a comercialităţii proiectelor din Marea Neagră şi a dificultăţilor în obţinerea permiselor pentru executarea unor lucrări de dezvoltare.

Romgaz a încheiat primele 9 luni din 2016 cu un profit net de 713,7 milioane de lei, în scădere cu 26,8% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 975,3 milioane de lei, conform datelor companiei transmise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.

Deşi profitul net a fost în scădere faţă de perioada comparativă a anului 2015, acesta a înregistrat o creştere cu 15,5% peste proiecţia bugetară, se arată în raportul companiei. Profitul înainte de plata dobânzilor şi impozitului (EBIT) a scăzut cu 22,4% la 9 luni, până la 900,5 milioane de lei, în timp ce rezultatul brut (EBITDA) s-a diminuat cu 25,6%, până la 1,257 miliarde de lei.

De asemenea, în intervalul ianuarie – septembrie din acest an, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 2,401 miliarde de lei, comparativ cu 2,933 miliarde de lei realizată în aceeaşi perioadă a anului 2015, rezultând astfel o scădere cu 18,1%. Veniturile totale s-au diminuat cu 10,1% în perioada menţionată, până la 2,827 miliarde de lei.

‘Performanţele societăţii în primele 9 luni ale anului 2016 au fost afectate în principal de diminuarea cu circa 6% a cererii de consum a gazelor naturale pe piaţa din România. Profitul net, în valoare de 713,7 milioane lei, este peste proiecţia bugetară, +15,5% (617,9 milioane lei), deşi în scădere faţă de perioada comparativă a anului 2015 (-26,8%). Explorarea intensivă a zonei de mare adâncime onshore a condus la realizarea celei mai mari descoperiri de hidrocarburi a Romgaz din ultimii 30 de ani de circa 25-27 miliarde metri cubi’, se arată în raportul sociatăţii.

Potrivit raportului, în perioada menţionată societatea şi-a păstrat marje foarte bune ale indicatorilor financiari EBIT (37,5%) şi EBITDA (52,3%).

Potrivit sursei citate, vânzările de gaze au fost afectate semnificativ de condiţiile meteorologice, diminuarea drastică a cererii de gaze în sectoarele cheie, cadrul de reglementare imprecis pentru constituirea stocurilor minime de gaze, competiţia cu sursa din import, precum şi de cadrul fiscal nefavorabil competiţiei pe piaţa gazelor naturale.

‘Pe fondul scăderii dramatice a preţului internaţional al gazului natural (-25%) faţă de începutul anului, marjele obţinute de Romgaz au rămas bune’, mai precizează documentul citat.

Un aport la atenuarea impactului asupra situaţiei vânzărilor l-a avut şi revigorarea tranzacţiilor pe pieţele centralizate înregistrat în cursul trimestrului trei.

‘Astfel, faţă de o cantitate de doar 30.000 MWh tranzacţionată pe aceste pieţe în T2, în T3 s-a tranzacţionat o cantitate de cca. 1.600.000 MWh, din care jumătate livrabilă în cursul anului 2016. Romgaz a devenit astfel competitiv în mediul fiscal actual. Romgaz a reuşit să încheie tranzacţii în primele nouă luni din 2016 pentru o cantitate de 1,5 TWh, ceea ce reprezintă 72,6% din cantitatea totală atribuită pe piaţa centralizată, ceea ce face ca Romgaz să fie principalul actor pe pieţele centralizate din România’, au mai arătat reprezentanţii companiei.

SNGN Romgaz SA este producător şi furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii sale fiind explorarea şi producţia de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică.

La data de 30 septembrie 2016, societatea avea 6.250 de angajaţi, faţă de 6.351 în aceeaşi perioadă a anului 2015.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...