Producția de mașini a uzinelor din România a stagnat în noiembrie

08 12. 2025
masini Transport Ford Otosan Craiiova 1

Raportul Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) cu privire la producția de mașini din noiembrie arată că, în cele două uzine de la Mioveni și Craiova au fost asamblate în luna noiembrie 51.904 autoturisme. Acest rezultat este similar cu cel din noiembrie 2024, atunci când Automobila Dacia și Ford Otosan produceau împreună 51.906 de vehicule.

Din totalul mașinilor produse luna trecută, 29.762 unități au ieșit de pe linia de asamblare a uzinei Automobile Dacia din Mioveni, iar 22.142 de pe cea a fabricii Ford Otosan din Craiova.

Cu o producție în stagnare în a 11-a lună a anului, România rămâne sub nivelul atins anul trecut în perioada ianuarie – noiembrie.

În primele 11 luni ale acestui an producția totală de automobile a uzinelor locale a fost de 505.859 unități, în scădere cu 2,48% față de perioada similară din 2024. În primele 11 luni din anul trecut erau asamblate la Automobile Dacia și Ford Otosan 518.744 unități.

Uzina din Mioveni se află încă peste cea din Craiova în privința producției totale din 2025, cu 275.527 unități. În același timp, Ford Otosan a asamblat 230.332 de mașini.