Producția de petrol din Rusia a crescut, în ciuda sancțiunilor, pănâ 10,17 milioane de barili pe zi în luna mai

Rusia şi-a majorat uşor producţia de petrol la 10,17 milioane de barili pe zi (bpd) în perioada 1 - 29 mai, a anunţat luni agenţia rusă de presă TASS, deşi încă este cu aproape un milion bpd sub nivelul înregistrat înainte de impunerea sancţiunilor occidentale, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 mai 2022, 16:48
Producția de petrol din Rusia a crescut, în ciuda sancțiunilor, pănâ 10,17 milioane de barili pe zi în luna mai

Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ.

Rusia, al treilea mare producător global după Statele United State şi Arabia Saudită, a fost nevoită să-şi reducă producţia cu aproximativ 10%, la 10,05 milioane bpd în aprilie, comparativ cu februarie, în urma sancţiunilor.

TASS, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, a anunţat că producţia a fost restabilită la 10,17 milioane bpd în perioada 1-29 mai.

Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la 7 – 8 milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount, susţine vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol publicat luni în publicaţia rusească RBC.

„De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?”, scrie Fedun, cel care, împreună cu Vagit Alekperov, a înfiinţat Lukoil în 1991. „Ce este mai bine – să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?”, se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.

Vicepremierul rus Alexander Novak declara săptămâna trecută că Rusia va produce anul acesta între 480 şi 500 milioane tone de petrol, sau 9,64 – 10,04 milioane bpd, în funcţie de condiţiile externe.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...