Producţia industrială a crescut, în România, cu 1,1%, în luna ianuarie – INS

14 03. 2022
industrie 574845756

Conform statisticii oficiale, în luna ianuarie 2022, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 1,2%, ca urmare a activităţilor derulate de industria extractivă (-11,4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,5%). Industria prelucrătoare a crescut cu 0,4%, scrie Agerpres.

De asemenea, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna decembrie 2021, cu 2,9%.

În schimb, industria prelucrătoare a crescut cu 4,3%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 5,4%, respectiv cu 2,6%.

Datele INS relevă faptul că, în prima lună din 2022, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 1,1%, datorită rezultatelor înregistrate de industria prelucrătoare (+1,5%) şi de industria extractivă (+1,2%). În acelaşi timp, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a diminuat cu 1,2%.

Ca serie ajustată, în acelaşi interval de referinţă, producţia industrială s-a majorat cu 1,1%, ca efect al creşterilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria extractivă (+1,6%), industria prelucrătoare (+1,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,3%).