Producţia industrială a scăzut cu 3,3%, în primul semestru din acest an (INS)

Producţia industrială a scăzut, în primele şase luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ca serie brută, cu 3,3%, cât şi ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,5%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 14 aug. 2026, 09:19
Producţia industrială a scăzut cu 3,3%, în primul semestru din acest an (INS)

Conform statisticii, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, producţia industrială (serie brută) a scăzut din cauza declinului înregistrat de industria prelucrătoare (-4,4%) şi industria extractivă (-1,5%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 3,3%, scrie Agerpres.

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în prima jumătate a anului scăderea producţiei industriale a fost efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-4,6%) şi industriei extractive (-1,6%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 2,8%.

În luna iunie 2026, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 1,3%, datorită creşterilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare şi industria extractivă (+1,4% fiecare) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,4%).

Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,7%. Industria prelucrătoare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 0,5%, respectiv cu 0,2%, în timp ce industria extractivă a crescut cu 2,7%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) s-a redus cu 3,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-3,9%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,5%). Industria extractivă a crescut cu 0,3%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 5,2%, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-6%), producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,5%) şi industriei extractive (-0,5%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din Deva. Unitatea a fost relocată într-un spațiu cu o suprafață dublă......
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul ...