Produsele care expiră în trei zile vor fi aşezate separat pe rafturile magazinelor

Economica.net
04 02. 2014
shutterstock_128689820_76775200_36433800

Comercianţii ar putea fi obligaţi să plaseze separat pe rafturile magazinelor produsele care urmează să expire în trei zile şi care sunt oferite la preţuri promoţionale, potrivit unei propuneri legislative de modificare a ordonanţei cu privire la comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (OUG 99/2000) adoptată ieri de Senatul României.

De asemenea, comercianţii vor avea obligaţia de a  informa consumatorii cu privire la faptul că produsele respective vor expira în curând. „Produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoíonale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare, separat,  cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare”, se menţionează în proiectul de modificare.

Potrivit iniţiatorilor proiectului de modificare a OUG, prevederea are drept scop protejarea consumatorilor în ceea ce priveşte termenul de valabilitate al produselor. „Este normal ca pe etichete să fie trecute toate informaţiile, plecând de la compoziţia alimentului până la termenul de valabilitate, acest lucru fiind în favoarea cumpărătorului, dar este un plus pentru acesta ca produsele aflate aproape de termenul de expirare, să fie puse în vânzare în standuri separate vizibile”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, astfel că forul decizional este Camera Deputaţilor.