Produsele fabricate în România generează 68% din cifra de afaceri a Penny. Daniel Gross: Doar românește nu este suficient. Românii vor și competitiv

În 2025, produsele de tip 3RO, cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în România, au generat 53% din cifra de afaceri a discounterului german Penny. Managementul companiei spune însă că nu este suficient ca produsele să fie din România pentru a fi apreciate de consumatori. Trebuie să fie și competitive.
Alina Stanciu - J, 03 apr. 2025, 18:22
Produsele fabricate în România generează 68% din cifra de afaceri a Penny. Daniel Gross: Doar românește nu este suficient. Românii vor și competitiv

La aproximativ trei ani de când și-a setat în strategie ca 60% din sortimentul de la raft să fie reprezentat de produse cu ingredientul principal provenit din România, respectiv să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România (3RO), discounterul german Penny a ajuns să genereze 53% din cifra de afaceri din vânzarea acestor tipuri de produse, potrivit retailerului.

De asemenea, 68% din cifra de afaceri a companiei provine din produse fabricate în România și 87% dintre furnizorii Penny sunt companii  înregistrate în România.

Realizarea obiectivului 3RO presupune o colaborare strânsă, pe termen lung, între mediul de afaceri și autorități, cu scopul comun de a dezvolta producția locală în vederea echilibrării balanței comerciale și a susținerii economiei locale, informează compania.

„Clienții noștri vor produse românești atât datorită gustului cât și datorită prospețimii. Clienții spun că vor românește însă cu un mare „dar”, foarte important- românește, dar competitiv. Doar românește nu este suficient. Al doilea motiv pentru care ne dorim 3 RO este sustenabilitatea – lanțul scurt de aprovizionare implică o amprentă mai mică de dioxid de carbon. Al treilea, foarte imprt, se referă la comunități care devin astfel mai prospere, și implicit și noi avem afaceri mai prospere. Nu în ultimul rând, și noi avem o responsabilitate legată de deficitul comercial”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România

„De 20 de ani, ne concentrăm pe nevoile românilor, cărora le răspundem printr-o strategie eficientă de dezvoltare. Prioritatea noastră este ca românii să găsească în magazinele PENNY produsele dorite, fabricate în România și disponibile la prețuri accesibile. De aici a pornit inițiativa 3RO, pe care am dezvoltat-o de la an la an prin noi cercetări și colaborare strânsă cu producători români, astfel încât astăzi sortimentul 3RO reprezintă 53% din cifra de afaceri. Inițiativa 3RO este răspunsul nostru pentru susținerea producției locale și a economiei naționale. Iar acest nou studiu, realizat împreună cu ASE, demonstrează impactul major al sectorului retail în România și oferă o bază solidă pentru politici economice sustenabile.”, a spus Daniel Gross, CEO PENNY România

 Penny este un conceptul al grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 417 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din aproape 7.300 de angajați.

 

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...