Profit în scădere în 2024 pentru holdingul fraților Pavăl, proprietarii Dedeman

Pavăl Holding, vehiculul prin care Dragoș Pavăl (60%) și Adrian Pavăl (40%) își desfășoară investițiile, a înregistrat anul trecut o scădere a veniturilor și a profitului net. O creștere semnificativă a fost înregistrată și la capitolul datorii.
Andrada Ghira - vin, 16 mai 2025, 22:15
Profit în scădere în 2024 pentru holdingul fraților Pavăl, proprietarii Dedeman

Pavăl Holding, vehiculul investițional prin care Adrian și Dragoș Pavăl îți desfășoară investițiile, a înregistrat în 2024 un profit net de 1,65 de miliarde de lei, în scădere cu 28% față de rezultatul de 2,3 miliarde de lei înregistrat în 2023, potrivit datelor publicate la Ministerul Finanțelor Publice și analizate de Economica.net.

Veniturile holdingului au fost anul trecut de 1,83 de miliarde de lei, în scădere și ele cu 21% față de rezultatul raportat pentru 2023.

Activele imobilizate au crescut de la 12,88 de miliarde de lei, la 13,2 miliarde de lei. În același timp, au crescut și datoriile holdingului, de la 50 de milioane de lei în 2023, la 988 de milioane de lei.

În ce au investit frații Pavăl

Pavăl Holding are un portofoliu diversificat, cu investiții în mai multe sectoare. În retail, compania este unicul acționar al Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România.

În imobiliare, compania deține un semnificativ de clădiri comerciale, în valoare de circa 900 de milioane de euro, incluzând clădiri de birouri premium precum The Bridge din București și The Office din Cluj-Napoca. Recent, a achiziționat clădirea Ethos House din București pentru circa 25 de milioane de euro.

Citește și: Cât de aproape sunt frații Pavăl, proprietarii Dedeman, de un miliard de euro în imobiliare

Pavăl Holding are investiții și în energie și deține Grunman Energy, care anul trecut a raportat afaceri de 2,5 milioane de lei. Holdingul are și participații semnificative în companii precum ALRO (23,2%), Electrica (8,2%) și Transelectrica (6,48%), Vrancart (17,35%) și Purcari (4,97%).

Investițiile celor oameni de afaceri nu s-au limitat doar la România. Alături de Apex Alliance, frații Pavăl au cumpărat și două hoteluri, unul în Italia, iar altul în Elveția.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile......
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International ...