Profitul Daimler, afectat de noile proceduri mai stricte de testare a poluării şi de războiul comercial dintre SUA şi China

Economica.net
26 07. 2018
mercedes_benz_logo_wallpaper_hd_6_35527700_28309400

Toţi producătorii trebuie să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare. Însă noua procedură armonizată la nivel mondial de testare a vehiculelor uşoare (WLTP), bazată pe date obţinute în condiţii reale de drum, a generat emisii mai mari de dioxid de carbon pentru anumite vehicule, întârziind certificarea oficială şi vânzările.

În trimestrul doi din acest an profitul ajustat înainte de taxe şi dobânzi (EBIT) a scăzut la 2,64 miliarde de euro (3,1 miliarde de dolari), în timp ce veniturile au înregistrat un declin de 1%, la 40,8 miliarde de euro. Vânzările Daimler au urcat cu 1% în trimestrul doi, la 833.005 unităţi.

Joi dimineaţă, acţiunile Daimler s-au apreciat la Bursa de la Frankfurt cu 0,8%, în timp ce titlurile BMW şi Volkswagen înregistrau un avans de 3,2% şi, respectiv 4%, după ce Donald Trump şi Jean-Claude Juncker au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE.

Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie, iar începând cu data de 1 iunie sunt aplicate şi producătorilor din UE.

De asemenea, Trump a ameninţat că va introduce şi tarife vamale de până la 25% pentru importurile de autoturisme şi piese auto din UE, o măsură care ar duce la creşterea costurilor vehiculelor, ar afecta vânzările de automobile şi locurile de muncă din industria auto.

Marja de profit a diviziei de lux Mercedes-Benz s-a redus la 8,4% în trimestrul doi din 2018, de la 10% în perioada similară din 2017, pe fondul majorării cheltuielilor cu vehiculele electrice şi autonome.

Din cauza noilor proceduri mai stricte de testare a poluării, câştigurile Mercedes în trimestrul trei din 2018 vor fi ‘semnificativ mai scăzute’ decât cele înregistrate în precedentele trei luni – 1,9 miliarde de euro – a avertizat joi grupul german.

Vânzările Mercedes-Benz au scăzut cu 1% în trimestrul doi din 2018.

În acest an, Daimler se aşteaptă la un profit ‘uşor mai scăzut’ decât cel înregistrat anul trecut – 14,7 miliarde de euro.

Luna trecută, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a găsit ‘cinci dispozitive ilegale’ la motoarele diesel montate la aproape un milion de vehicule Daimler, a anunţat duminică publicaţia Bild am Sonntag (BamS), transmite Reuters.

Luna trecută, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania a cerut Daimler să recheme la service autovehiculele comerciale uşoare Mercedes Vito echipate cu motoare diesel Euro 6 de 1,6 litri, deoarece aveau instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în timpul efectuării testelor de laborator. Grupul Daimler a respins acuzaţiile şi a anunţat că va contesta decizia, inclusiv la Tribunal, dacă va fi necesar. De asemenea, producătorul auto a dat asigurări că va coopera pe deplin cu autorităţile, dar nu a precizat câte vehicule sunt afectate de rechemarea la service.

Daimler, ca şi alţi producători auto, foloseşte azotat de uree lichid pentru a neutraliza emisiile de oxid de azot în gazele de eşapament. Totuşi, KBA susţine că dispozitivele de control al emisiilor permit vehiculelor să depăşească poluarea în exces fără a fi detectate.

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul de la Berlin a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie în Germania.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului. În consecinţă, Guvernul german a cerut producătorilor auto să revizuiască acest mecanism.

În 2017, Daimler a rechemat la service în mod voluntar trei milioane vehicule din Europa care încălcau standardele privind emisiile. Măsurile au fost luate pentru a reduce emisiile de oxid de azot, care provoacă probleme respiratorii, a anunţat Daimler.

Board-ul Daimler a aprobat măsuri de reducere a poluării provocate de motoarele diesel în Europa, inclusiv o investiţie de 220 de milioane de euro pentru a moderniza peste trei milioane de vehicule Mercedes-Benz echipate cu motoare diesel.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, în Cugir şi Sebeş.