Profitul E.ON s-a înjumătăţit anul trecut, din cauza închiderii reactoarelor nucleare

Profitul net ajustat al E.ON, cea mai mare companie germană de utilităţi, prezentă şi în România, a scăzut anul trecut cu aproape 50%, la 2,5 miliarde euro, din cauza închideii mai multor reactoare nucleare şi performanţelor mai slabe ale diviziilor de producţie de energie şi distribuţie de gaze.
Economica.net - mie, 14 mart. 2012, 13:43
Profitul E.ON s-a înjumătăţit anul trecut, din cauza închiderii reactoarelor nucleare

Profitul net ajustat pentru factori excepţionali, indicatorul folosit de E.ON pentru calcularea dividendelor, a coborât de la 4,88 miliarde euro la 2,5 miliarde euro, dar rezultatul s-a plasat peste media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg, de 2,33 miliarde euro.

Pentru acest an, grupul anticipează un profit net ajustat de 2,3-2,7 miliarde euro.

Cancelarul german Angela Merkel a dispus anul trecut închiderea tuturor centralelor nucleare până în 2022, în urma dezastrului atomic din Japonia cauzat de un cutremur devastator urmat de un val tsunami care a afectat sever o centrală nuclară.

Companiile germane de utilităţi trec printr-o reorganizare amplă a operaţiunilor în urma deciziei guvernului de a închide centralele nucleare.

E.ON a anunţat un program de 15 miliarde euro pentru lichidarea activelor afectate de decizie, precum şi concedieri şi planuri de extindere pe noi pieţe, inclusiv Brazilia.

Vânzările grupului au crescut anul trecut cu 22%, la 112,9 miliarde euro, de la 92,8 miliarde euro în 2010, iar profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a scăzut cu 30%, de la 13,3 miliarde euro la 9,3 miliarde euro.

Grupul german de utilităţi E.ON a intrat pe piaţa românească în 2005, când a preluat compania de distribuţie a energiei electrice Electrica Moldova şi distribuitorul de gaze Distrigaz Nord. Operaţiunile grupului pe piaţa românească au fost integrate în 2010 în subsidiara E.ON Energie România, care deserveşte 1,4 milioane de clienţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...