Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale și a majorării marjelor de rafinare

31 10. 2026
A_modern_BP_gas_station_or_filling_station_in_the_United_States_05

Rezultatul a depăşit semnificativ estimările analiştilor, de 6,19 miliarde de dolari.

Compania a atribuit performanţa tranzacţiilor mai profitabile cu gaze naturale şi produse energetice, precum şi creşterii substanţiale a câştigurilor din rafinare. Marja de rafinare a BP a ajuns la 46,7 dolari pe baril în trimestrul al treilea, în condiţiile în care instalaţiile grupului au funcţionat cu o fiabilitate de peste 96%.

Perturbările provocate de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu au redus capacitatea globală de rafinare şi au determinat scumpirea motorinei, benzinei şi combustibilului pentru aviaţie în raport cu petrolul brut. Rafinăriile au fost nevoite să funcţioneze aproape de capacitatea maximă, iar transportatorii au utilizat rute alternative, mai lungi, pentru a compensa deficitul de aprovizionare.

Directorul general al BP, Meg O’Neill, a declarat că industria energetică a demonstrat o capacitate ridicată de adaptare la perturbările fluxurilor comerciale. Ea a avertizat însă că marjele de rafinare au început să se reducă şi că cererea de carburanţi scade, de regulă, în trimestrul al patrulea, după sezonul estival.

Performanţa financiară a permis BP să îşi consolideze bilanţul. Fluxul de numerar din activităţile operaţionale a crescut la 28,55 de miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului, faţă de 16,89 fr miliarde de dolari în perioada similară din 2025. În acelaşi timp, datoria netă s-a redus la 13,87 de miliarde de dolari, de la 26,05 miliarde de dolari.

BP şi-a modificat anul trecut strategia, revenind la investiţiile în activităţile tradiţionale de petrol şi gaze şi reducând accentul pus anterior pe energia regenerabilă. Compania urmăreşte reducerea îndatorării şi consolidarea capacităţii de a remunera acţionarii inclusiv în perioadele în care preţurile petrolului vor scădea.

O’Neill a precizat că grupul intenţionează să constituie rezerve financiare suplimentare pentru obligaţiile rămase în urma dezastrului Deepwater Horizon din 2010, când explozia unei platforme petroliere din Golful Mexic a provocat moartea a 11 persoane şi o poluare masivă. BP mai are de achitat aproximativ 5,9 miliarde de dolari autorităţilor federale şi statale americane, în baza acordurilor de despăgubire.

Sursa foto: Wikipedia