Profitul Jumbo a crescut cu 15% datorită vânzărilor solide din România şi Bulgaria

Jumbo, cel mai mare retailer de jucării din Grecia, a raportat luni o creştere de 15% a profitului net înregistrat în anul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2018, graţie unei creşteri robuste a vânzărilor în România şi Bulgaria, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 15 oct. 2018, 16:33
Profitul Jumbo a crescut cu 15% datorită vânzărilor solide din România şi Bulgaria

În exerciţiul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2018, Jumbo a realizat un profit net de 151 milioane euro, faţă de 131 milioane euro în anul precedent. În pofida a opt ani de austeritate şi a trei acorduri internaţionale de asistenţă acordate Greciei, Jumbo a făcut faţă cu bine crizei graţie produselor sale low-cost şi operaţiunilor din străinătate.

În prezent, piaţa din Grecia, unde Jumbo are 51 de magazine, este responsabilă pentru mai puţin de două treimi din vânzările grupului.

Retailer-ul care operează alte 24 de magazine în Cipru, Bulgaria şi România a mai informat că vânzările sale anuale au crescut cu 10,55%, până la 753,30 milioane euro.

În consecinţă, Jumbo va plăti dividende totale de 0,39 euro pe acţiune, în creştere faţă de 0,36 euro pe acţiune în exerciţiul fiscal precedent.

În primul trimestru al actualului exerciţiu fiscal, vânzările Jumbo au crescut cu aproximativ 6%, graţie unor creşteri de două cifre înregistrate în Bulgaria şi România.

Compania a adăugat că, până în luna iunie 2019, intenţionează să deschidă două noi magazine în România şi un altul în Grecia, în conformitate cu o strategie de extindere agresivă.

Te-ar mai putea interesa și
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în România al dezvoltatorului belgian Speedwell. ...
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite în radioterapie oncologică. Tratamentele sunt decontate de Casa de Asigurări
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite ...
Amethyst Radiotherapy, reţea de servicii integrate de radioterapie, chimioterapie și diagnostic oncologic, în contract ...
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Gospodăriile din România deţin 200,7 miliarde de lei (38,2 miliarde de euro) în depozite bancare la vedere, iar investirea ...
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat cu 11%
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat ...
Vânzările de electrocasnice ale evomag au crescut valoric cu peste 50% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu ...