Profitul Lafarge în T1, afectat de iarna grea din SUA

Lafarge, producătorul francez de ciment care intenţionează să fuzioneze cu grupul elveţian Holcim, a raportat câştiguri trimestriale sub estimările analiştilor, pe fondul aprecierii monedei euro şi a iernii aspre din SUA, care a afectat vânzările, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 11:21
Profitul Lafarge în T1, afectat de iarna grea din SUA

Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a scăzut în primul trimestru din acest an la 343 de milioane de euro (476 milioane de dolari), faţă de 342 milioane de euro în perioada similară din 2013, în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 356 milioane de euro.

‘America de Nord a fost afectată de o iarnă aspră, dar tendinţele de pe piaţă sunt pozitive. Vânzările sunt sprijinite de creşterea continuă înregistrată pe pieţele emergente şi de îmbunătăţirea progresivă pe unele pieţe europene’, a declarat directorul general al companiei, Bruno Lafont.

La 31 martie 2014, datoria netă a companiei se ridica la 9,95 miliarde de euro, în scădere faţă de 11,2 miliarde de euro la sfârşitul lunii decembrie 2013. Şeful Lafarge a reafirmat obiectivul companiei de reducere a datoriei sub nouă miliarde de euro până la sfârşitul acestui an.

Grupul francez estimează creşterea cererii de ciment cu 2 – 5% anul acesta pe pieţele pe care operează Lafarge.

În 7 aprilie, Holcim a anunţat o tranzacţie plătită în întregime în acţiuni prin care va achiziţiona grupul francez Lafarge, creându-se, astfel, cel mai mare producător mondial de ciment, cu vânzări combinate de aproximativ 32 miliarde de euro (44 miliarde de dolari).

Acţionarii Lafarge vor primi o acţiune Holcim pentru fiecare titlu Lafarge pe care îl deţin, iar grupul combinat va avea sediul central în Elveţia şi va fi listat la bursele din Zurich şi Paris, conform declaraţiei comune publicată, luni, de cele două companii.

‘Noul grup va oferi o creştere mai ridicată şi riscuri mai scăzute, prin urmare va crea mai multă valoare’, a declarat directorul general al Lafarge, Bruno Lafont, care va deveni şeful LafargeHolcim.

Tranzacţia va fi cea mai mare asociere din industria cimentului realizată vreodată şi va ajuta companiile să-şi scadă costurile şi datoriile şi să facă faţă mai bine la creşterea preţului energiei şi la cererea mai slabă de ciment, care afectează acestor sector din 2008.

Lafarge şi Holcim au anunţat că se aşteaptă la economii anuale de 1,4 miliarde de euro în urma finalizării tranzacţiei.

Dar orice tranzacţie va fi atent verificată de autorităţile de concurenţă din Europa, deoarece grupul creat din fuziunea Lafarge-Holcim va avea o prezenţă puternică pe pieţele din Brazilia, Canada, Ecuador, Franţa, Marea Britanie, SUA, Maroc şi Filipine.

Lafarge şi Holcim au confirmat că vor vinde active în valoare de 10 – 15% din profitul lor operaţional combinat de 6,5 miliarde de euro, pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor de concurenţă. Două treimi din activele vândute vor fi în Europa, inclusiv în România.

Tranzacţia, care va crea un grup cu o capitalizare bursieră de aproximativ 55 miliarde de dolari, ar urma să se încheie în primul semestru din 2015, au anunţat cele două companii.

În România, Lafarge produce materiale de construcţii de peste 15 ani şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.

La rândul său, Holcim a intrat în România în 1997 şi în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...