Profitul net al Carbochim a crescut de 7,8 ori în primul semestru, la 346.508 lei

Fabricantul de produse abrazive Carbochim Cluj a afişat un profit net de 346.508 lei în primul semestru din 2014, cu 684,67% mai mare faţă de cel obţinut în perioada similară a anului trecut, de 44.160 lei, conform raportului financiar postat pe pagina de internet a companiei.
Economica.net - J, 14 aug. 2014, 10:34
Profitul net al Carbochim a crescut de 7,8 ori în primul semestru, la 346.508 lei

Potrivit documentului, în primul semestru din 2014 compania a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu circa 4,28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv de 14,69 milioane de lei, datorită creşterii uşoare a cererii în sectorul industrial căruia se adresează. Cheltuielile totale ale companiei au crescut cu 2,92% în primul semestru din 2014 la 14,04 milioane de lei, iar veniturile totale au crescut cu 5,40%, la 14,45 milioane de lei.

‘În ultimele 6 luni nu a fost nicio vânzare sau oprire a unui segment de activitate şi apreciem că nu va fi nici în următoarele 6 luni. În cursul semestrului I din 2014 s-au achitat către acţionari dividende nete în sumă de 10.208,25 lei din dividendele repartizate în anii precedenţi şi neridicate de către acţionari’, se spune în raport.

Carbochim Cluj este listată la categoria a doua a BVB şi deţine o capitalizare de aproape 21,47 milioane de lei şi un capital social de 9,706 milioane lei.

Acţionarii societăţii sunt Electroargeş Curtea de Argeş – 15,7411% din acţiuni, Popa Gheorghe-Titus-Dan cu 15,0337%, Ionescu Mircea-Pietro – 15,0260% şi alţi acţionari – 54,1991%.

Carbochim a fost înfiinţată în 1949 la Cluj-Napoca şi este în prezent cel mai mare producător de abrazive profesionale din România.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...