Profitul Oil Terminal Constanţa a scăzut anul trecut cu 67%

Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, a raportat anul trecut un profit de 5 milioane lei, în scădere cu 67% faţă de anul anterior, potrivit datelor preliminare transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mar, 13 feb. 2018, 10:35
Profitul Oil Terminal Constanţa a scăzut anul trecut cu 67%

Veniturile din exploatare au scăzut cu 2% anul trecut, la 158,4 milioane lei.

De asemenea, la 31 decembrie 2017 datoriile pe termen lung în sumă de 59,66 milioane lei au înregistrat o creştere cu 66% faţă de anul 2016, la 35,95 milioane lei, în principal ca urmare a încheierii unui contract de credit pentru investiţii în valoare de 26,77 milioane lei, contract încheiat în data de 2 august 2017 cu Bancpost. Până acum din acest credit s-au decontat lucrări în valoare de 21,3 milioane lei.

Nivelul valoric realizat al obiectivelor de investiţii a fost de 28,9 milioane lei, înregistrându-se o creştere cu 23% faţă de nivelul planificat (23,56 milioane lei), ca urmare a scăderii cantităţilor derulate cu 4,6%.

Compania are aproape 950 de salariaţi.

Principalul acţionar este statul român prin Ministerul Energiei, deţinând 59,62% din capitalul social.

Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de aproape 105 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...