Profitul operaţional al Allianz SE a ajuns la 10,7 miliarde euro

Allianz Group a obţinut rezultate solide în anul 2015, cu un profit operaţional ce a atins valoarea de 10,7 miliarde euro, ca urmare a unor rezultate bune în cel de-al patrulea trimestru, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 19 feb. 2016, 10:52
Profitul operaţional al Allianz SE a ajuns la 10,7 miliarde euro

Potrivit comunicatului, profitul operaţional în T4 al anului 2015 a crescut cu 14,5 procente, până la 2,6 miliarde euro.

‘Pe segmentul asigurărilor generale, atât primele brute subscrise, cât şi profitul operaţional au înregistrat o creştere, acesta din urmă având această evoluţie în ciuda unui impact mai mare al catastrofelor naturale, comparativ cu anul anterior’, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte segmentul asigurărilor de viaţă şi sănătate, schimbarea strategică a mixului de produse a fost accelerată – susţin specialiştii Allianz Group – conducând la o uşoară scădere a veniturilor, în vreme ce profitul operaţional a crescut.

‘Allianz obţine în mod constant rezultate solide în condiţii operaţionale din ce în ce mai provocatoare. Afacerile noastre sunt sănătoase şi bine diversificate. Acest lucru ne determină să fim încrezători că vom continua să atingem rezultate bune. Ne propunem să atingem valoarea de 10,5 miliarde euro în termeni de profit operaţional în anul 2016, plus/minus 500 milioane euro’, a declarat Oliver Bate, CEO Allianz SE.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...