Profitul operaţional al grupului CEZ în România s-a dublat în primele nouă luni

Economica.net
08 11. 2012
bani_euro_23077100

Activităţile de distribuţie şi vânzare ale CEZ în România au generat un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 2,2 miliarde de coroane (87,5 milioane euro), în urcare cu 85% faţă de 1,2 miliarde de coroane în aceeaşi perioadă a anului anterior, reiese dintr-un raport al companiei.

Îmbunătăţirea rezultatului este datorată în special efectului plăţii, în prima jumătate a anului, a unor datorii de către CFR.

Astfel, „îmbunătăţirea disciplinei de plată a CFR” a contribuit cu 1 miliard coroane (39,7 milioane euro) la profitul EBITDA al companiei în primele nouă luni ale anului, potrivit raportului CEZ.

Pe segmentul producţiei de energie şi trading, CEZ a raportat în România un profit EBITDA de 1,7 miliarde de coroane (67,6 milioane euro) la nouă luni, de circa două ori şi jumătate mai mare faţă 700 milioane de coroane anul anterior.

Producţia de electricitate a crescut în intervalul analizat, susţinută de numărul mai mare de turbine eoliene instalate în parcurile Fântânele şi Cogealac.

CEZ are 234 turbine în cele două parcuri eoliene, cu o putere instalată de 585 MW. În iunie, compania avea 176 turbine eoliene conectate la sistem în România, cu o capacitate instalată totală de 440 MW. Cu un total de 240 de turbine, proiectul ar trebui finalizat la sfârşitul acestui an.

Producţia de energie eoliană a crescut cu 45% în intervalul analizat, la 656 GWh. Pentru întreg anul 2012, CEZ estimează o producţie de 990 GWh. Producţia totală de energie a CEZ în România a totalizat 687 GWH în primele nouă luni, incluzând 31 de GWh din surse hidro.

Cantitatea de energie electrică distribuită de CEZ în România a scăzut cu 4% în primele nouă luni, la 5.211 GWh, din care 2.637 GWh reprezintă vânzări către utilizatori finali, în urcare cu 9% faţă de perioada similară a anului anterior. Vânzările de electricitate către populaţie au urcat cu 5%, la 1.165 GWh.

La nivel de grup, profitul EBITDA a urcat cu 4%, la 64,7 miliarde de coroane (2,5 miliarde euro), în timp ce câştigul net a avansat cu 27%, la 33,4 miliarde de coroane (1,3 miliarde euro). Veniturile au urcat în intervalul analizat cu 8%, la 162,5 miliarde de coroane (6,4 miliarde euro).

CEZ a intrat pe piaţa romînească de energie în 2005, prin preluarea filialei de distribuţie şi furnizare de energie Electrica din Oltenia, şi s-a extins având în prezent şi operaţiuni de producţie a energiei electrice, în turbine eoliene şi microhidrocentrale.

(Sumele în euro au fost calculate la un curs de schimb de 25,136 coroane pentru 1 euro, rata medie de schimb în primele nouă luni ale anului folosită de banca centrală de la Praga)